Fostul presedinte al Directoratului CFR Calatori Vasile Secara, pus sub control judiciar. Este acuzat de santaj

60555092

Fostul presedinte al Directoratului CFR Calatori Vasile Secara a fost pus sub control judiciar, fiind acuzat de santaj in dosarul in care e cercetat si fostul director al Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Calatori Brasov, Gheorghe Radulescu.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) Brasov au dispus, marti, punerea in miscare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar, pentru 60 de zile, pana in 3 aprilie, fata de Vasile Secara, presedintele directoratului SNTFC "CFR Calatori" SA la data faptelor, cercetat pentru santaj.

"Incepand cu luna august 2014, in calitate de director al SNTFC «CFR Calatori SA», in baza unei intelegeri prealabile cu inculpatul Radulescu Gheorghe - directorul SRTFC BRAsOV (cercetat in aceeasi cauza in stare arest la domiciliu), a efectuat acte de constrangere morala (ex. convorbire telefonica din care rezulta amenintarea cu evacuarea din locuinta de serviciu si cu desfacerea contractului de munca) asupra unui angajat al SRTFC Brasov, cu scopul de a-l determina pe acesta din urma sa renunte la un litigiu de munca inregistrat la Tribunalul Brasov, prin care solicita sa fie repus in functia de director al SRTFC Brasov", au scris procurorii in ordonanta de dispunere a controlului judiciar.

Anchetatorii sustin ca Vasile Secara urmarea sa il ajute pe Gheorghe Radulescu sa-si pastreze functia in care tocmai fusese numit, evitand astfel o posibila reintegrare in functia de director al SRTFC Brasov a lui Ioan Stegaru.

In perioada in care se afla sub controlul judiciar, Vasile Secara are interdictie sa paraseasca tara si sa comunice cu mai multe persoane indicate de procurori. De asemenea, Secara este obligat sa se prezinte la DNA Brasov ori de cate ori este chemat, sa mearga la politie in zilele stabilite prin programul de supraveghere si sa anunte procurorii daca isi schimba locuinta.

Vasile Secara a demisionat luni din functia de presedinte al Directoratului CFR Calatori, pe care o detinea din aprilie 2014.

Fostul director al Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Calatori Brasov, Gheorghe Radulescu, este din 29 ianuarie in arest la domiciliu, fiind acuzat ca l-a santajat pe fostul sef al serviciului, Ioan Stegaru, cu care are pe rolul Tribunalului Brasov un litigiu de munca.

Radulescu a mai fost sef al CFR Calatori Brasov timp de opt ani, in perioada 1998 - 2006, iar in locul lui a fost numit Ioan Stegaru. in 2012, Stegaru a fost concediat, dar si-a recastigat locul prin instanta, in ianuarie 2014. Acesta nu a stat insa mult in functie pentru ca, in iulie anul trecut, a fost din nou inlocuit cu Radulescu.

Stegaru a dat din nou compania in judecata, cerand sa fie repus in functie. Dosarul a fost inregistrat la Tribunalul Brasov in 21 iulie 2014, avand ca obiect "litigii de munca - anulare act". Radulescu a incercat sa-l convinga pe Stegaru sa renunte la actiunea in instanta, avand sustinerea sefilor lui de la Bucuresti - Vasile Secara si seful oficiului juridic al SNTFC, Nicolae Berindeanu, cercetati si ei in acest dosar.

Intre cei doi exista un conflict mai vechi, dupa ce Radulescu l-a acuzat pe Stegaru ca si-ar fi modernizat apartamentul, locuinta de serviciu, cu banii CFR. In urma cu cativa ani, Gheorghe Radulescu a depus o plangere penala la Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov impotriva lui Stegaru, pe care il acuza de "gestiunea frauduloasa" a 10.000 de euro din bugetul sistemului feroviar. La aceste acuzatii, Ioan Stegaru se apara spunand ca a fost vorba despre un bun comun, care ramane in proprietatea statului. In urma plangerii, Stegaru nu a fost trimis in judecata.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61630496
Fiul unui fost boier din perioada interbelica, suspectat de taierea ilegala a sute de hectare de paduri

7 indivizi, printre care si angajati ai Ocolului silvic din Falticeni, sunt suspectati ca au taiat ilegal paduri in valoare de un milion de lei.

61630514
Nimeni nu vrea una dintre vilele care i-au fost propuse de Guvern lui Traian Basescu. Ce pret de pornire a avut la licitatie

O vila care i-a fost propusa initial fostului presedinte Traian Basescu drept resedinta trebuia sa fie scoasa miercuri la licitatie pentru aproape 4 milioane de euro.

61630485
Zeci de tinere, multe dintre ele minore, obligate sa se prostitueze. Cum au fost pacalite de proxenetii din Galati si Sibiu

In umbra unor anunturi de angajare pentru saloane de masaj erotic, mai multi indivizi au reusit sa construiasca o adevarata retea de carne vie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.