Fostul director OTV Doru Iuga, condamnat cu suspendare pentru act sexual cu un minor

60499697

Fostul director al postului OTV Doru Iuga a fost condamnat de Judecatoria Sectorului 2 la doi ani de inchisoare cu suspendare pentru act sexual cu un minor, in timp ce restul inculpatilor din dosar au primit pedepse cu executare intre trei si noua ani.

Termenul de incercare al pedepsei dispuse in cazul lui Iuga este de patru ani, instanta stabilind totodata interzicerea unor drepturi civile ale acestuia timp de 10 ani, respectiv acelea de a fi ales in functii publice, de a ocupa o functie publica, de a detine drepturi parintesti si de a fi tutore sau curator.

In acest dosar, fostul director al OTV a stat in arest preventiv timp de 10 luni, fiind eliberat in 22 martie 2012, printr-o decizie a Tribunalului Bucuresti.

In acelasi dosar de prostitutie, Costel Turcan, zis "Scooby", a fost condamnat la noua ani de inchisoare cu executare pentru proxenetism si la sase ani pentru act sexual cu un minor, urmand sa execute pedeapsa cea mai grea.

De asemenea, Viorel Manolache a primit sase ani de inchisoare cu executare, Stefan Romeo Haciadurian - trei ani cu executare, iar Adrian Dobre, tot trei ani cu executare, conform deciziei Judecatoriei Sectorului 2 din 30 aprilie.

Hotarea instantei nu este definitiva.

Dosarul lui Iuga si al celorlalti patru a fost disjuns dintr-unul in care au mai fost trimisi in judecata cetateanul german Klaus Zander si Andrei Marius Staicovici.

Procurorii de la Parchetul Capitalei i-au deferit justitiei, in 24 august 2011, pe Doru Iuga si cetateanul german, Zander Klaus, acuzati de act sexual cu un minor, in forma continuata, precum si pe Andrei Marius Staicovici, Viorel Manolache, stefan Romeo Haciadurian si Adrian Dobre, acuzati de proxenetism in forma continuata.

Mijloacele de proba administrate in dosar au conturat modul de operare al proxenetilor in raport cu tinerii care practicau prostitutia si cu beneficiarii serviciilor sexuale, aspectele principale fiind "zonele de unde, momentele si modalitatile in care erau racolati/ademeniti barbatii tineri in vederea practicarii de relatii homosexuale", "modul in care barbatii tineri erau transportati" si "unde erau transportati barbatii tineri si intervalul de timp cat erau tinuti".

In legatura cu primul aspect, al zonelor de racolare, anchetatorii aratau ca proxenetii ademeneau - in vederea practicarii de relatii homosexuale - persoane din randul barbatilor tineri fara adapost sau al celor cu mijloace de existenta precara, din mai multe zone din Bucuresti, cunoscute ca zone de intalnire pentru homosexuali (de exemplu zona Lipscani/Bratianu, Piata Romana, Piata Unirii – restaurant McDonald’s, Gara de Nord).

Proxenetii contactau telefonic, la cererea clientilor, barbati tineri, printre care se aflau si minori, carora le cereau servicii sexuale pentru clienti si le inlesneau intalnirile cu clientii. Proxenetii erau contactati telefonic de barbati tineri care isi ofereau serviciile sexuale si carora, de asemenea le inlesneau intalnirile cu clientii.

Acelasi gen de contacte se realizau prin intermediul internetului, fie prin postarea unor anunturi prin care se ofera servicii de masaj, fie prin diferite site-uri de socializare, mai arata anchetatorii la acest capitol.

Proxenetii le asigurau barbatilor tineri, care se prostituau, transportul in vederea intretinerii de relatii sexuale, fie prin intermediul autoturismelor proprii, fie cu autoturisme taxi, achitand contravaloarea cursei efectuate.

Tinerii care practicau prostitutia erau transportati de catre proxeneti la locuintele clientilor, unde erau tinuti timp de mai multe ore, pe timpul noptii sau chiar in toate zilele de week-end, timp in care intretineau relatii sexuale cu acestia.

Din probele de la dosar a reiesit ca pentru aceste activitati, proxenetii primeau de la clienti sume de bani si alte foloase materiale. Totodata, barbatii tineri care isi ofereau serviciile sexuale primeau si ei sume de bani sau alte foloase.

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Citește și...
Barbat din Dambovita, in stare grava, dupa ce a fost injunghiat de un prieten de pahar

Scene sangeroase, cu o zi inainte de Paste, intr-un sat din judetul Dambovita. Medicii se straduiesc sa tina in viata un barbat de 30 de ani, care a ajuns la urgenta dupa ce a fost injunghiat.

Explozie in curtea Muzeului Evreiesc. Locatarii spun ca au tot simtit miros de gaz in ultimele zile

Panica teribila in centrul Bucurestiului: chiar in curtea Muzeului Evreiesc de Istorie, o conducta de gaze a explodat, iar paznicul institutiei a avut ghinionul sa se afle extrem de aproape de ea.

Nota de plata pentru transformarea oraselor din Romania inainte de Paste. Cum au fost decorate

Mult a fost, putin a mai ramas pana cand crestinii ortodocsi si greco-catolici vor spune din toata inima "Hristos a Inviat".

Recomandări
Amendamentul care îi scapă pe consilierii locali de incompatibilitate a fost adoptat în comisii cu voturile PSD, PNL și UDMR

Amendamentul care îi scapă pe consilierii locali de incompatibilitate a fost adoptat, miercuri, în comisiile juridică, de muncă și administrație ale Camerei Deputaților, care s-au întrunit de urgență.

Restricții pentru mașinile clasice în localități. Primăriile trebuie să delimiteze zone fără poluare în următorul an

Noul Cod al Urbanismului adoptat recent prevede măsuri pentru reducerea poluării în localități. Autoritățile locale vor trebui să delimiteze zone fără emisii sau cu emisii scăzute în cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. 

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.