Foștii președinți, afectați de taxarea pensiilor speciale. Câți bani ar putea pierde

×
Publicitate

Proiectul potrivit căruia pensiile speciale vor fi suprataxate de stat a trecut de Senat. Cei care câștigă peste șapte mii de lei ar putea da un impozit de 30 la sută. Cine ia peste 10.000 de lei va fi impozitat cu 50 la sută.

Modificările se aplică în cazul aleșilor locali, parlamentarilor cu peste două mandate, magistraților și foștilor președinți ai României.

Opoziția a cerut ca toate pensiile speciale să fie suprataxate, dar cei din PSD nu au fost de acord.

Fără prea multe piedici, Eugen Teodorovici a făcut primul pas oficial pentru suprataxarea pensiilor speciale. Potrivit proiectului, adoptat deocamdată în Senat, cei care încasează o indemnizaţie de vârstă mai mare de 7.000 de lei ar urma să plătească un impozit la stat de 30 la sută.

În cazul pensiilor speciale de peste 10.000 de lei, impozitul va fi de 50 la sută. Vizaţi de modificare sunt foştii parlamentari cu peste două mandate, aleşii locali, magistraţii, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici.

Rămâne însă o problemă, subliniată de parlamentarii UDMR.

Tanczos Bârna, senator UDMR: „Foarte multe persoane nu vor fi taxate. Normal ar fi fost să eliminăm pragul. Să taxăm toate pensiile speciale."

Senatorii UDMR au încercat, fără succes, să introducă astfel de impozite pentru toate pensiile speciale. Iar cei din Opoziţie au cerut suprataxarea pensiilor mai mari de 5.000 de lei. Dar tot fără rezultat.

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice: „De la colegul liberal s-a auzit un zumzet, n-am înţeles ce a zis."

Florin Cîțu, senator PNL: „Prag 5000 lei. Vreţi într-adevăr impozitarea pensiilor speciale, votaţi acest amendament! Se aude până acolo acest zumzet?"

Printre cele mai mari pensii speciale se numără cele ale foştilor preşedinţi ai României. Acest venit se ridică, în cazul lor, la aproape 19.000 de lei lunar, ceea ce înseamnă că noul impozit le-ar înjumătăţi pensia.

În luna iunie, peste 9.300 de foşti angajaţi ai statului român primeau pensii speciale - adică un venit mult mai mare decât cel pe care l-ar încasa dacă ar fi calculat doar din sumele cu care ei au contribuit de-a lungul vieţii.

Proiectul de lege urmează să ajungă în Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62078358
Panică la școala din Berceni după un "experiment Caracal". Ce a vrut să facă un bărbat

Tulburătorul caz de la Caracal i-a pus în gardă pe foarte mulți părinți. De altfel, în ultimul timp, și polițiștii au primit mai multe alerte de răpire. Unele, în final, s-au dovedit false.

62078319
A vrut să răsplătească un tânăr care o ajutase, dar el a jefuit-o. Pățania unei femei din Arad

Un individ de 21 de ani din Arad, care i-a furat unei femei portofelul, nu a reușit să ajungă prea departe.

62078318
Tineri din Buzău, acuzați de trafic de persoane. Cât au câștigat din exploatarea fetelor

Trei bărbați din Buzău, cu vârste cuprinse între 29 și 39 de ani, au fost duși miercuri seară la audieri, fiind bănuiți de trafic de persoane.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.