Forţele Navale Române participă la Exerciţiul multinaţional BREEZE 24. Ce urmăreşte pregătirea

61864063

Forţele Navale Române anunţă, joi, că participă la Exerciţiul multinaţional BREEZE 24, organizat de Bulgaria.

”Fregata «Regele Ferdinand» a plecat joi, 4 iulie, din Portul militar Constanţa, pentru a participa, în perioada 4-15 iulie, la Exerciţiul multinaţional BREEZE 24, organizat de Forţele Navale ale Bulgariei. Exerciţiul se desfăşoară în Portul Burgas, în apele teritoriale ale Bulgariei, respectiv în apele internaţionale ale Mării Negre, şi reuneşte militari din Albania, Belgia, Bulgaria, Franţa, Georgia, Grecia, Italia, Lituania, Marea Britanie, Polonia, România, Statele Unite ale Americii şi Turcia”, au transmis, joi, Forţele Navale Române, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, la exerciţiu iau parte şi navele din compunerea grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră – MCM Black Sea TG (Mine Counter-Measures Black Sea Task Group), printre care se numără şi dragorul maritim 30 ”Sublocotenent Alexandru Axente” cu un echipaj la bord format din 74 militari.

”MCM Black Sea TG, format din nave din Bulgaria, România şi Turcia, a fost activat luni, 1 iulie, la Istanbul, şi are ca misiune principală menţinerea în siguranţă a traficului maritim în Marea Neagră prin activităţi de supraveghere, recunoaştere şi neutralizare a minelor marine, precum şi operaţii conexe de căutare şi salvare pe mare. Scopul principal al Exerciţiului multinaţional BREEZE 24 este de a consolida cooperarea şi securitatea maritimă în regiunea Mării Negre, precum şi de a creşte nivelul interoperabilităţii şi capacităţii de reacţie rapidă a forţelor participante, a mai transmis suresa citată.

Fregata ”Regele Ferdinand”, comandată de comandorul Florian Tudoraşcu, are la bord un echipaj format din 240 de militari şi va executa, alături de partenerii străini, proceduri de luptă la suprafaţă, antiaeriană, antisubmarin şi de interdicţie maritimă.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62464122
Acţiune de căutare a unui tânăr din Maramureș, care a plecat de acasă și și-a amenințat familia că vrea să se omoare

Salvamontişti şi poliţişti din judeţul Maramureş s-au mobilizat, joi, şi caută de mai multe ore un tânăr care a plecat de acasă ameninţând că îşi viaţa.

62464495
Vas în derivă pe Dunăre. Pompierii din Galaţi au salvat cinci bărbaţi din ambarcaţiunea care avea motorul stricat

Pompierii din Galaţi au intervenit, joi, după ce au fost anunţaţi despre un vad aflat în derivă pe Dunăre. Cinci bărbaţi au fosat salvaţi din ambarcaţiunea care avea motorul stricat.

 

62464494
Kris Jenner a dezvăluit că are o tumoare. Ce le-a spus lui Kim Kardashian, Khloe Kardashian și Kendall Jenner

Kris Jenner, în vârstă de 68 de ani, a dezvăluit că are o tumoare ovariană. Vedeta a dezvăluit că intenționează să își extirpeze chirurgical ovarele, deoarece așa a fost sfătuită de medici.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.