Finlanda a intrat în stare de urgenţă. Restricții mai dure pentru a opri contaminările cu noile tulpini

62176862
Shutterstock

Finlanda a activat luni starea de urgenţă, etapă necesară pentru a-i permite înăsprirea restricţiilor decisă săptămâna trecută din cauza înmulţirii cazurilor de infectare cu noul coronavirus, transmit AFP şi dpa.

"Guvernul, în acord cu preşedintele republicii, Sauli Niinisto, a declarat starea de urgenţă în toată ţara", a anunţat prim-ministrul Sanna Marin într-o conferinţă de presă.

Această decizie era aşteptată după anunţul de joi al executivului finlandez privind intrarea în vigoare de noi restricţii începând de luni, 8 martie, pentru cel puţin trei săptămâni. Barurile, cafenelele şi restaurantele vor fi închise în zonele în care epidemia este considerată fie în faza de accelerare, fie în cea de transmitere comunitară.

Constituţia finlandeză impune activarea stării de urgenţă pentru luarea unor astfel de măsuri, care fac obiectul unui text trimis luni parlamentului, scrie Agerpres.

Citiți și: Ce amendă a primit Selly, după petrecerea organizată de ziua lui: „Am 20 de ani, sunt fericit”

 

Starea de urgenţă permite impunerea de măsuri şi mai stricte, precum lockdown-uri sau restricţii de circulaţie, aşa cum a fost cazul anul trecut în primul val al epidemiei.

După şedinţa de guvern, Sanna Marin i-a îndemnat pe finlandezi să evite întrunirile, să poarte măşti şi să păstreze distanţa socială.

Regiunea capitalei Helsinki a decis vineri înăsprirea de luni a restricţiilor pentru sălile de sport, piscine şi saune publice.

Finlanda se confruntă cu o creştere a numărului de infectări în ultimele zile, după ce în decembrie reuşise să aducă sub control o evoluţie similară.

Guvernul atribuie actuala creştere unor tulpini mai contagioase ale virusului, "care pot accelera şi mai mult epidemia" şi copleşi serviciile de sănătate.

Sanna Marin le-a spus reporterilor că guvernul nu exclude introducerea de restricţii de călătorie din şi spre diferite regiuni, aşa cum s-a întâmplat anul trecut în regiunea Uusimaa, din care face parte şi Helsinki.

"Pregătim din vreme multe instrumente diferite, în caz că vor fi necesare", a afirmat ea.

Într-o ţară cu 5,5 milioane de locuitori, numărul zilnic al cazurilor de infectare s-a situat săptămâna trecută în jurul a 500, potrivit datelor oficiale compilate de AFP.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62176854
Macron face apel la "rezistență". Când vor scăpa francezii de restricțiile anti-COVID
Preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut apel luni la "rezistenţă" încă "patru până la şase săptămâni" înainte de a putea relaxa anumite restricții legate de pandemia de COVID-19.
62174245
Vladimir Putin este dispus să restabilească relaţiile cu SUA. Care este condiția
Vladimir Putin este dispus să restabilească relaţiile cu SUA dacă şi Washingtonul este pregătit pentru aceasta.
62175573
Prințul Philip a fost transferat la un alt spital și va fi supus unor investigații cardiologice
Prinţul Philip al Marii Britanii, 99 de ani, a fost transferat, luni, la un alt spital din centrul Londrei pentru a face investigaţii vizând o problemă cardiacă preexistentă şi pentru a fi tratat de o infecţie.