Femeie prinsă în Gorj în timp ce stătea pe capota mașinii pe care o conducea. Ce au descoperit polițiștii

62336822
Shutterstock

O femeie este cercetată de poliţişti, după ce s-a urcat pe capota maşinii pe care o conducea la Bumbeşti-Jiu, în judeţul Gorj. Comportamentul ei a stârnit suspiciuni, iar rezultatele testării au stabilit că a consumat cocaină.

 

”La data de 3 aprilie, Poliţia Oraşului Bumbeşti-Jiu a fost sesizată prin apel de urgenţă, de un participant la trafic, cu privire la faptul că pe strada Parângului, din oraşul Bumbeşti-Jiu, o femeie se află pe capota unui autoturism.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat o femeie de 29 de ani, din comuna Teleşti, judeţul Gorj”, a transmis, luni seară, IPJ Gorj, potrivit News.

Sursa citată a precizat că poliţiştii au stabilit că, la aceeaşi dată, femeia a condus un autoturism pe DN 66 Bumbeşti-Jiu.

Șoferița era drogată cu cocaină

”Fiind testată cu aparatul etilotest, acesta a indicat un rezultat negativ. Având în vedere comportamentul agitat, aceasta a fost testată cu aparatul drugtest, indicând un rezultat pozitiv la cocaină”, a mai transmis Poliţia.

Femeia a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62336820
Tranzacțiile de apartamente noi au scăzut puternic la începutul anului 2023. Românii se tem de ratele prea mari
Tranzacțiile de apartamente noi au scăzut puternic în primele luni ale acestui an, potrivit Agenției Naționale de Cadastru.  
62336816
Cât ne costă cumpărăturile pentru masa de Paște. Produsele s-au scumpit față de anul trecut
Intrăm în linie dreaptă pentru Paștele Catolic și Floriile ortodoxe, iar oamenii au început prospecțiile prin piețe și magazine.  
62336795
„Sper să meargă bine canalul, ca să nu mai fie nevoie să faceți politică!”. „Bucătăria de Acasă" a lui Dragnea este virală
Liviu Dragnea, fostul șef al camerei Deputaților și al Partidului Social Democrat și-a deschis canal de YouTube.