Femeie din Botoșani, amenințată cu un cuțit în timp ce ducea gunoiul

62081648
iStock

O femeie a fost ameninţată cu cuţitul în timp ce afla în zona unei platforme de depozitare a gunoiului de pe raza municipiului Botoşani, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Poliţia Locală.

Potrivit sursei citate, femeia ar fi mers în zona pubelelor de gunoi pentru a arunca deşeurile menajere, însă, în acel moment, a fost ameninţată cu cuţitul de o persoană fără adăpost, transmite Agerpres.

„Sesizarea a fost verificată de către o patrulă de poliţişti locali, iar la faţa locului s-a constatat prezenţa unei persoane fără adăpost de sex masculin, care era sub influenţa băuturilor alcoolice şi avea un comportament agresiv", se precizează în comunicatul Poliţiei Locale.

Asupra bărbatului, de 33 de ani, a fost găsit un cuţit cu lama de aproximativ 14 centimetri. Agresorul a fost ridicat de poliţiştii locali şi predat Poliţiei Municipiului Botoşani, în vederea întocmirii actelor procedurale ce se impun, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62083477
Peste 4.500 de hoți prinși în prima jumătate a anului, eliberați. Cum a fost posibil

Peste 4.500 de hoţi prinşi de poliţişti doar în prima jumătate a acestui an sunt liberi. Şi asta din cauza faptului că infractorii se pot împăca cu victimele.

62079368
Mai mulți oameni au sunat la 112 pentru a raporta un șofer. Ce au descoperit polițiștii

Un bărbat de 73 de ani care conducea băut pe un drum judeţean din Arad, alţi şoferi sunând la 112 pentru a sesiza pericolul, a fost prins în trafic de poliţişti.

62083462
Cazul minorelor exploatate în Capitală. 4 reținuți, o fată de 16 ani - sub control judiciar

Patru bărbaţi au fost reţinuţi pentru act sexual cu un minor, unul dintre ei fiind acuzat şi de proxenetism, în dosarul în care, miercuri dimineaţă, au avut loc percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Recomandări
Shutterstock 2331583131 1
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert

O dronă a fost detectată în noaptea de miercuri spre joi, timp de aproximativ un minut, în spațiul aerian național, la sud-est de Sulina, deasupra apelor teritoriale ale României. 

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu ar urma să depună joi programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri. PSD deţine cele mai multe portofolii

Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.