Femeia sărmană care a predat Poliției o geantă cu 16.000 de euro, recompensată cu o diplomă de merit

61932613
Facebook.com

Poliţia Română a recompensat-o cu o "Diplomă de merit în semn de recunoaşterea a calităţii morale" pe femeia care a predat autorităților geanta cu 16.000 de euro pe care o tânără din Brăila a pierdut-o într-un restaurant din Argeş.

 

Femeia, de 45 de ani, mamă a doi copii, cu o familie ce trăiește în condiții materiale modeste, a povestit polițiștilor cum a găsit, în restaurantul unde lucra, o geantă uitată de o clientă.

O tânără din Brăila a uitat într-un restaurant din judeţul Argeş banii pentru avansul unui apartament. Femeia, în vârstă de 23 de ani, şi prietenul ei au oprit la un local de pe DN7, din zona localităţii argeşene Deduleşti. Au mâncat, iar în jurul orei 18.30 şi au pornit din nou la drum fără să realizeze că au uitat în restaurant geanta cu 16.000 de euro.

La sute de kilometri distanţă, când au ajuns la Târgovişte, unde prietenul fetei locuieşte, tânăra a și-a dat seama că nu mai are geanta și nu mai spera că o va mai recupera.

Angajata localului are a găsit geanta, o femeie de 45 de ani, mamă a doi copii, cu o familie ce trăieşte în condiţii materiale modeste, a sunat imediat la poliție.

”Găsind actul de identitate al femeii din Brăila, au luat legătura cu colegii de acolo, care mers la adresa de domiciliu. Acasă, au găsit–o pe mama tinerei, care i-a pus în legătură.

Astfel, tânăra, în mai puțin de două ore, a recuperat geanta cu 16.000 de euro.

Felicităm angajata restaurantul. Colegii noștii i-au oferit o DIPLOMĂ DE MERIT ÎN SEMN DE RECUNOAȘTERE A CALITĂȚII MORALE”, a transmis Poliția Română.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
61932553
Profilul psihologic al bărbatului care a agresat sexual doi copii. ”Ar putea scăpa dacă imaginile nu ar fi considerate probe”
Este alertă în Capitală, unde un bărbat periculos este căutat de poliţie după ce a agresat sexual doi copii mici într-un lift.
61932542
Crimă oprită în ultimul moment de doi polițiști și un pompier din Cluj. Planul diabolic al unui bărbat
Doi polițiști și un pompier din Cluj au oprit la timp un dezastru. Un bărbat a anunțat la 112 că urmează să își ucidă soția, însă metoda aleasă de el ar fi aruncat în aer blocul.
61932524
Intervenţia la sonda din Satu Mare, finalizată la 20 de zile de la izbucnirea incendiului
La sfârşitul celei de-a douăzecea zile de la izbucnirea incendiului la sonda de gaz de la Moftinu Mare, judeţul Satu Mare, intervenţia pentru captarea în siguranţă a gazului şi închiderea sondei a fost finalizată.