Femeia acuzată că a omorât o tânără la metrou, transferată la Spitalul Penitenciar Jilava

61927996
Pro TV

Magdalena Şerban, femeia acuzată că a omorât o tânără după ce a împins-o pe şinele de metrou, a fost transferată din arestul Poliţiei Capitalei la Spitalul Penitenciar Jilava.

"Femeia se află în custodia Spitalului Penitenciar Jilava şi este supravegheată din punct de vedere medical. Ea a fost adusă pe 13 decembrie, ieri seară. Medicul curant va decide, în funcţie de diagnostic, perioada spitalizării", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Spitalului Penitenciar Jilava, Denisa Ene.

Ea a precizat că datele medicale şi diagnosticul unei persoane sunt date confidenţiale.

Potrivit unor surse judiciare, femeile aflate în celula unde urma să fie transferată Magdalena Şerban, din arestul central al Poliţiei Capitalei, au protestat faţă de prezenţa acesteia.

Femeia de 36 de ani care a împins o tânără pe linia de metrou în staţia Dristor I, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, însă este executorie.

Femeia a fost pusă sub acuzare de procurorii Parchetului Capitalei pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tentativă de omor.

Procurorii susţin că, marţi, în jurul orei 19,54, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, Magdalena Şerban a împins o tânără spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acţiuni, tânăra a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat.

Femeia a fost implicată, cu câteva ore înainte, într-un incident cu o altă tânără, pe care a împins-o spre linia de metrou în staţia Costin Georgian, însă aceasta nu a păţit nimic.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61928316
Mașină în flăcări, pe autostrada Bucureşti - Piteşti. Autoturismul a fost distrus în totalitate
O maşină s-a făcut scrum, joi dimineaţă, pe autostrada Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 79, în judeţul Dâmboviţa.
61928294
Un violator proaspăt eliberat din închisoare a abuzat sexual o bătrână. Suspectul o ajuta cu treburile gospodărești
Un violator proaspăt eliberat din închisoare, unde a ispăşit o pedeapsă tot pentru viol, a ajuns în Arestul IPJ Suceava după ce a abuzat o bătrână din comuna suceveană Mălini.
61928295
Familiile Regale ce participă la Funeraliile Regelui Mihai I. Regii Spaniei au adus un ultim omagiu
Funeraliile ultimului rege al României vor plasa ţara noastră în prim plan. Zeci de oaspeţi cu sânge albastru şi-au confirmat prezenta la Bucureşti.