Explozie într-un apartament din Câmpulung Muscel. Proprietarul a suferit arsuri

61862973

O explozie s-a produs, joi, într-un apartament din municipiul Câmpulung Muscel, proprietarul locuinţei suferind arsuri la nivelul feţei, relatează Agerpres. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, apartamentul afectat se află la etajul al treilea al unui bloc din cartierul Rotunda, la faţa locului intervenind două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.

"Este afectat un apartament. Explozia nu a fost urmată de incendiu", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure.

Conform aceleiaşi surse, suflul exploziei a smuls geamurile şi uşile apartamentului, iar proprietarul, un bărbat în vârstă de 70 de ani, a suferit arsuri la nivelul feţei. Din primele verificări a rezultat că celelalte apartamente din imobil nu au fost afectate.

Cauza probabilă a exploziei a fost o improvizaţie la instalaţia de încălzire.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
61936477
Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile drapelului de Ziua Unirii Principatelor Române
Palatul Cotroceni va fi iluminat, joi, în culorile drapelului cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, relatează Agerpres.
61991763
Mihai Şora, după ce miniştri români au fost în PE: Am plâns văzând ce şerpi le ies pe gură
Filosoful Mihai Şora afirmă, spune că a plând după ce premierul Viorica Dăncilă şi miniştrii Tudorel Toader, Carmen Dan, Petre Daea au vorbit în Parlamentul European.
62016857
Fenomenul care a pus stăpânire pe Capitală, în această dimineaţă. Sunt probleme în trafic
Fenomenul freezing rain, adică ploaia îngheţată, a pus stăpânire pe Capitală, joi dimineaţă.