Explozie într-o locuinţă din centrul Aradului. O persoană rănită și două maşini avariate. VIDEO

×
Publicitate

O persoană a fost rănită în urma unei explozii produse duminică într-o locuinţă din centrul municipiului Arad, iar elemente de construcţie au fost proiectate în stradă şi au avariat două autoturisme.

Explozia s-a produs într-o locuinţă situată la parterul unei clădiri istorice din centrul arhitectural al Aradului, în urma unei acumulări de gaze de la o butelie cu furtun defect.

"Proprietarul locuinţei a încălzit apa dintr-un boiler improvizat cu ajutorul unui arzător conectat la o butelie. La final, a oprit arzătorul, dar nu şi butelia, de la care s-au produs scurgeri de gaz în baia locuinţei prin furtunul perforat. Când bărbatul a intrat în baie şi a aprins becul, s-a produs o explozie, care nu a fost urmată de un incendiu", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca.

Bărbatul, în vârstă de 68 de ani, a fost rănit, iar soţia acestuia, care se afla în altă încăpere şi nu a fost rănită, a sunat la 112.

Pompierii l-au găsit pe bărbat cu arsuri pe faţă şi braţe, dar conştient. El a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru îngrijiri.

Conform ISU, explozia a proiectat elemente din construcţia clădirii - cărămizi, bucăţi de tâmplărie - la o distanţă de 20 de metri pe Strada Mărăşeşti. În zonă nu erau trecători în acel moment. Două autoturisme parcate însă au fost avariate.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Nouă județe din România mai sunt în scenariul roșu. Ilfov rămâne pe primul loc la rata de infectare

Judeţul Ilfov înregistrează o rată de infectare cu noul coronavirus, cumulată la 14 zile, de 6,7 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară, când a avut 6,87 la mia de locuitori, informează, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.

Coronavirus România, bilanț 20 decembrie. 3.350 de noi cazuri de infectare

Coronavirus România, bilanț 20 decembrie. Până în prezent, pe teritoriul României, au fost confirmate 591.294 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Şofer de ridesharing din Cluj Napoca reținut pentru comportament obscen. Ce făcea în mașină

Un șofer care a fost filmat în Cluj Napoca într-o mașină inscripționată Bolt în timp ce se masturba a fost reținut de polițiști și este cercetat penal pentru ultraj contra bunurilor moravuri.

Recomandări
Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.

Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Gest neobișnuit pregătit de Donald Trump pentru Xi Jinping. Ce se va întâmpla la sosirea liderului chinez în SUA

Preşedintele american Donald Trump intenţionează să îl întâmpine personal pe preşedintele Chinei, Xi Jinping, la sosirea acestuia în SUA săptămâna viitoare, a declarat un oficial american de rang înalt, transmite Reuters.