Exerciţiu de alarmare. Sirenele vor suna doar în județele neafectate de inundații

61939855
Pro TV

Un nou exerciţiu de verificare a sistemelor de avertizare-alarmare a populaţiei are loc miercuri în Bucureşti şi în mai multe judeţe, IGSU precizând că sirenele nu vor fi pornite în judeţele care au fost afectate de inundaţii.

Exerciţiul de alarmare va avea loc începând cu ora 10.00, când vor fi acţionate echipamentele din cadrul sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă.

IGSU spune că aceste exerciţii lunare sunt necesare şi utile, deşi pot genera disconfort în rândul populaţiei.

"Sunetul sirenelor va fi auzit doar în judeţele care nu au fost afectate de fenomenele de vreme severă. Echipajele operative care intervin alături de autorităţi în zonele afectate vor menţine ca prioritare misiunile destinate remedierii situaţiilor din comunităţile afectate", precizează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit News.ro.

Acţiunea, denumită generic ”Miercurea sirenelor”, se desfăşoară, începând din luna august 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, pentru testarea mijloacelor tehnice existente la nivel naţional şi îmbunătăţirea timpului de reacţie a autorităţilor în situaţii speciale de urgenţă.

În România există trei tipuri de alarme: alarmă la dezastre (cinci sunete), prealarmă aeriană (trei sunete) şi alarmă aeriană (15 sunete).

Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia prin intermediul sirenelor electrice şi electronice sunt inundaţiile, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Cristiano Ronaldo a explodat după scenele mizerabile din Arabia Saudită și cere suspendări pe viață!
VIDEO Cristiano Ronaldo a explodat după scenele mizerabile din Arabia Saudită și cere suspendări pe viață!
Citește și...
Noi detalii despre copiii captivi de 10 zile într-o peșteră din Thailanda

Autorităţile au negat informaţiile potrivit cărora ar putea fi nevoie de câteva luni pentru a-i aduce la suprafaţă pe cei 12 copii şi pe antrenorul acestora blocaţi într-un complex de peşteri inundate din nordul Thailandei, informează DPA.

Decizie finală în cazul vasluianului declarat mort de soție

Un bărbat din Vaslui, declarat mort de judecători, deşi e viu, a obţinut, marţi, o sentinţă prin care instanţa a admite faptul că este în viaţă, transmite Mediafax.

Peste o mie de persoane au protestat în Piața Victoriei față de modificările aduse Codului Penal

Peste 1.000 de persoane au protestat marţi seară în Piaţa Victoriei împotriva modificărilor la Codul penal şi a Guvernului.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Accident cumplit pe DN15, în Mureș. Două persoane au murit, iar alte patru, între care un minor, au fost rănite

Două persoane au murit şi patru au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în judeţul Mureş.

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.