Epidemiologul șef al R.Moldova și-a dat demisia după ce a spus despre Covid că ”a luat viața celor care și așa erau o povară”

62146642
Pro TV

Şeful Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (ANSP) din Republica Moldova a demisionat după ce a afirmat că ”în toată lumea COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur”.

 

Nicolae Furtună, șeful ANSP din R.Moldova, a fost convocat marți la guvern de premierul Ion Chicu, iar în cadrul ședinței și-a anunțat demisia.

„Premierul Ion Chicu l-a convocat astăzi într-o şedinţă pe directorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, în cadrul căreia Nicolae Furtună şi-a anunţat demisia. Ion Chicu şi-a exprimat regretul profund pentru declaraţiile lansate recent în spaţiul public de către ex-conducătorul ANSP”, anunţă Guvernul de la Chişinău într-un comunicat.

Nicolae Furtună a declarat luni într-o emisiune televizată că, în general, coronavirusul a luat viaţa oamenilor care deja erau bolnavi.

 

”Expresia a fost înțeleasă eronat”

 

„Nu vreau să fiu judecat şi să nu par cinic, dar în toată lumea COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur”, a afirmat el.

Furtună a explicat marţi într-un briefing de presă că „expresia a fost înţeleasă eronat” şi că în domeniul medicinei termenul „povară” are altă conotaţie decât cea folosită în societate.

Acesta şi-a cerut scuze de la cei care au înţeles greşit spusele sale.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Situația COVID-19 pe județe. Bucureștiul depășește pragul de 250 de noi cazuri de infectare

Municipiul Bucureşti (257) şi judeţele Ilfov (63), Braşov (44), Iaşi (44) şi Timiş (40) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, marţi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Coronavirus România, 8 septembrie. 1.136 noi infectări și 41 de decese raportate în ultimele 24h

Coronavirus România, 8 septembrie. Până marți, pe teritoriul României au fost confirmate 97.033 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID–19). În ultimele 24 de ore au fost raportate 1.136 noi infectări.

Nou caz de violență. O fată de 16 ani a fost bătută și jignită de o alta de 13 ani, în Deva

Poliţiştii din municipiul Deva s-au sesizat din oficiu, după ce pe o reţea socială au apărut imagini cu o fată de 16 ani care a fost bătută de o alta de 13 ani, în faţa mai multor adolescenţi.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.