Elevii de la Colegiul Lazăr au sărbătorit Ziua Europei prin momente artistice dedicate fiecărui stat UE. ”Am fost perfecți!”

×
Publicitate

Ziua Europei a fost sărbătorită cu cântece, dansuri și multă voie bună, în mai multe școli din întreaga țară.  

Elevii s-au mobilizat și au pregătit momente artistice specifice fiecărui stat membru al Uniunii Europene.

Întreaga Uniune Europeană s-a regăsit marți în curtea Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București. Elevi din 27 de clase ale liceului au îmbrăcat hainele tradiționale din fiecare țară a Uniunii, inclusiv România.

După care au încercat, prin cântece și dansuri, să îi transporte pe privitori prin toată Europa.

Elevii s-au documentat, după care și-au făcut singuri recuzita, costumele și coregrafia. În unele cazuri, pregătirile au durat câteva luni.

”Am reprezentat Belgia și nu știu dacă multă lume știe, dar mitul ștrumfilor din Belgia vine, așa că m-am costumat în ștrumf".

”Am avut Olanda, ne-am descurcat foarte bine zic eu, am avut toți energie, am fost pe energie, am fost perfecți!".

”Deși pare un moment scurt, e multă muncă”

”Ne-am luat inspirația din mai multe surse și ne pregătim de mult timp, cam de 4-5 luni, deși pare un moment scurt, e multă muncă. Sunt detaliile care trebuie lucrate”.

”Ne e foarte greu să trecem peste sărbătorea din liceu pentru că înseamnă foarte mult pentru noi, dar la nivel internațional cred că e un moment în care să stăm să ne gândim la lucrurile care ne unesc, pentru că până la urmă, asta am făcut și noi cu serbarea asta".

La final, elevii au fost jurizați de profesorii din liceu.

Ionela Neagoe. director Colegiul Național Gheorghe Lazăr: ”Punctează creativitate, implicarea dirigintelui, cât de reprezentative au fost momentele. Întreaga clasă își aduce contribuția, fiecare elev joacă un rol. Tot ce se întâmplă este creativitatea lor, cum își imaginează un scenariu, muzica, mișcările, inclusiv implicarea dirigintelui este importantă".

Spectacole asemănătoare s-au organizat în mai multe licee din țară.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62346334
Ce se întâmplă cu mama copilului căruia medicii i-au smuls capul la naștere. „Se trezește crezând că aude un țipăt”

Mama bebelușului căruia medicii i-au smuls capul la naștere, în Brazilia, spune că are insomnii și se trezește noaptea „crezând că aude un țipăt”, a povestit sora femeii, potrivit Daily Mail.

62346267
Un bărbat a ținut cadavrul tatălui său în congelator timp de 18 luni, pentru că „voia să vorbească cu el în continuare”

Un bărbat de 82 de ani din Țările de Jos a ținut cadavrul tatălui său într-un congelator, timp de 18 luni, pentru că „nu voia să îl piardă”, relatează dutchnews.nl.

62346222
Un parc din Calafat s-a transformat în câmp de luptă. Oamenii au recreat scene de război

Un parc din Calafat s-a transformat într-un veritabil câmp de luptă. Pasionați de istorie, 150 de oameni au recreat scene din Războiul de Independență, care a avut loc în urmă cu 146 de ani.  

Recomandări
Imagini piloti romani drone mapn 3
Imagini din misiunea piloților români care au doborât în doar 3 minute dronele rusești deasupra Mării Negre | GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naționale a publicat, pe pagina oficială de Facebook, imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate seara trecută de piloții români pentru neutralizarea celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Shutterstock iasi
Reacția Primăriei Iași după incendiul de la CET. Peste 22.000 de apartamente au rămas fără căldură

Primăria Iaşi susţine că împreună cu şcolile şi spitalele din oraş caută soluţii temporare de alimentare cu apă caldă şi căldură, în urma incendiului izbucnit sâmbătă la un transformator electric din cadrul CET Iaşi.