Elevă de liceu din Vaslui, bătută cu sălbăticie de alte două colege

61944371
Facebook.com

Scene revoltătoare surprinse în comuna vasluiană Puiești. O elevă este doborâtă la pământ de două surori și este lovită cu sălbăticie cu picioarele.

Întreg scandalul ar fi pornit de la o serie de fotografii deocheate. Victima ar fi amenințat-o pe una dintre agresoare că va face publice imaginile compromițătoare.

Scenele incredibile s-au petrecut în comuna Puiești, pe data de 22 februarie, unde două eleve de clasa a X-a, de la Liceul Tehnologic Puiești, s-au năpustit asupra unei colege din același liceu, care se îndrepta spre casă, însoțită de o altă elevă din clasa a XII-a, scrie vremeanoua.ro.

Cele două agresoare folosesc un limbaj injurios în timp ce îi aplică mai multe lovituri cu picioarele tinerei doborâte la pământ. Scena a fost filmată de o altă tânără, care încearcă să aplaneze verbal scandalul, timp în care filmează fiecare scenă.

bataie

După ce imaginile au ajuns în mediul online, conducerea școlii din Puiești la care cele două agresoare învață s-a autosesizat și a luat măsuri, chiar dacă incidentul nu a avut loc în incinta școlii. Cele două surori bătăușe, cât și eleva care a filmat întreaga scenă și nu a intervenit să aplaneze conflictul, vor avea nota la purtare scăzută, iar pentru că pe fir a intrat și poliția, bătăușele și victima lor au fost amendate.

„Da, am văzut și noi filmul şi chiar dacă bătaia nu s-a petrecut în școală, nu am putut sta indiferenţi. Am chemat-o pe diriginta celor două fete bătăuşe şi am aflat că pe 22 februarie, când a fost filmată bătaia, ele nu au fost la școală, având absențe. Şi să ştiţi că sunt eleve problemă, nu prea dau pe la școală, iar când vin, iese cu scandal. Eu am chemat absolut toţi părinţii celor implicaţi la școală. Şi pe ai bătăuşelor, şi pe ai fetei bătute, şi pe ai fetei care a filmat. Ca măsurã, voi propune Consiliului Profesoral scăderea notei la purtare a elevelor agresive, celor două surori, precum şi a elevei care a filmat întreaga bătaie, în loc să intervină să aplaneze conflictul. Voi prezenta propunerea în Consiliul Profesoral, după ce voi primi un referat din partea dirigintei celor două bătăuşe, pentru că nu este normal ce s-a întâmplat, repet, nu în școală, ci în afara ei. Să ştiţi că nici părinţii nu se implică, nu le găsesc vină fetelor, ei spun că cealaltă parte e vinovată, dar uitaţi ce se întâmplă. Vom fi cu ochii pe elevele acestea problemă, sperând să nu mai aibă loc asemenea scene degradante pentru liceul nostru”, a precizat directoarea liceului, prof. Oana Serchez, potrivit sursei citate.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61944357
Moarte suspectă într-un spital din Cluj. Pacient dispărut timp de 24 de ore, găsit mort pe scări

Un pacient în vârstă de 55 de ani dintr-un spital din Cluj, dat dispărut timp de 24 de ore, a fost găsit mort pe niște scări ale spitalului, fără ca cineva să îl vadă.

61944356
Femeie din Bicaz, atacată de o haită de câini maidanezi în plină stradă. Reacția primarului

Imagini scandaloase surprinse sâmbătă dimineață în Bicaz. O femeie a fost atacată de o haită de câini vagabonzi şi a fost la un pas să fie sfâşiată în plină stradă.

61944353
Urmărire ca în filme în Capitală: Un tânăr fără permis, oprit cu focuri de armă. VIDEO

Un bărbat în vârstă de 27 de ani, care conducea fără permis auto, a fost reţinut, vineri, după ce acesta a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor bucureşteni, care au fost nevoiţi să tragă focuri de armă, informează DGPMB.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.