Elena Udrea cere repunerea pe rol a dosarului "Gala Bute", după documentul prezentat de Băsescu

61939571
Inquam Photos / Octav Ganea

Elena Udrea a anunţat vineri că a decis, împreună cu avocaţii, să solicite repunerea pe rol a dosarului ''Gala Bute'', aflat în pronunţare la ÎCCJ, având în vedere noile informaţii făcute publice de fostul preşedinte Traian Băsescu.

''Ca urmare a noilor informaţii pe care le-am aflat cu toţii din declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, informaţii provenind din Note SRI, care schimbă radical situaţia din dosarul 'Gala Bute', aflat azi în pronunţare la ÎCCJ, am decis împreună cu avocaţii să solicit repunerea cauzei pe rol. Dacă mi-ar fi fost admise cererile repetate, atât în etapa de fond, cât şi în cea de apel, de a fi aduse ca probe Notele SRI despre care ştiam încă din perioada în care eram ministru, din care reieşea clar că nu am avut nicio implicare în relaţiile ilegale de afaceri dintre 'denunţătorii' din dosar, inculpaţi ori doar martori, astăzi nu eram în situaţia de a fi condamnată fără nicio probă şi de a fi nevoită să cer protecţie internaţională faţă de abuzurile care mi s-au întâmplat în România. Dar judecătorii ÎCCJ au preferat să îmi respingă probele şi să mă condamne doar pe susţinerile procurorilor DNA şi pe declaraţiile ilogice ale unora dintre cei implicaţi în dosar. Care, evident, au fost toţi răsplătiţi cu pedepse mici şi cu suspendare'', a scris Udrea pe Facebook.

Miercuri, fostul preşedinte Traian Băsescu a prezentat un document al Serviciului Român de Informaţii, strict secret, despre care spune că i-a parvenit în toamna anului trecut şi care vizează dosarul "Gala Bute", menţionând că a sesizat CSM, Inspecţia Judiciară, ministrul Justiţiei şi Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI.

"Probabil, ştiindu-se că sunt interesat de dosarul "Gala Bute", cineva a ţinut să mi-l transmită. Acest document se referă la operaţiunea "Bujorul"", a afirmat Băsescu, într-o conferinţă de presă, precizând că documentul i-a parvenit "în plic anonimizat, la partid" şi că bănuieşte că cel care i l-a transmis este un ofiţer SRI din teritoriu, nu de la centru.

Traian Băsescu a susţinut că acest document arată că a existat un plan de cooperare între DNA şi SRI. Potrivit liderului PMP, documentul informează despre infracţiuni în Ministerul Dezvoltării, în dosarul "Gala Bute".

"Acest document informează că sunt nişte infracţiuni: un domn care dă mită, altul care primeşte şi face trafic de influenţă în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Niciun cuvânt despre ministru. El identifică şi cursul traficului de influenţă, care sunt directorii, persoanele din minister care au beneficiat şi de mită şi au pus pe roate nişte plăţi. Rezultatul de astăzi este că toţi cei nominalizaţi şi mituitorul şi beneficiarii mitei au devenit din oameni care încalcă legea denunţători. (...) Singurul denunţat de cei prezentaţi a comite infracţiuni a fost ministrul şi el a fost consistent condamnat în instanţa de fond", a arătat Băsescu.

Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul ''Gala Bute''.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61960830
Dezvoltatorii imobiliari, lăsați de autorități să distrugă o zonă istorică din România

Una dintre cele mai frumoase aşezări din ţara noastră, declarată monument istoric, risca să fie definitiv compromisă de dezvoltatorii imobiliari care fac ce vor sub ochii autorităţilor.

61960826
Caravanele cu mâncare, tot mai populare. Provocările cu care se confruntă bucătarii

Mâncarea de stradă se găteşte cu profit şi la noi. Festivalurile de gastronomie au devenit adevărate concursuri între bucătăriile mobile, iar preparatele sunt tot mai variate şi mai gustoase.

61960831
Un bărbat s-a folosit de moartea mamei pentru a primi gratis un medicament foarte scump

În goană după bani, unii oameni sunt capabili de orice. Este şi cazul unui bărbat din Ploieşti care, după ce i-a murit mama de cancer, l-a păcălit pe medicul oncolog să îi dea o reţetă pentru un medicament foarte scump, pe care l-a vândut.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.