Edilii Capitalei, nepregătiți pentru noul an școlar. Zeci de mii de elevi vor fi relocați sau vor învăța în trei schimburi

62350584

În mai puțin de o săptămână va începe noul an școlar 2023-2024, iar edili din București sunt nepregătiți. În mai multe școli lucrările de reabilitare sau consolidare nu vor fi terminate la timp, astfel că elevii vor fi relocați.

Situația relocărilor la nivelul unităților de învățământ din Municipiul Bucureşti, se prezintă astfel, potrivit datelor oferite de Inspectoratul Şcolar Bucureşti pentru ȘtirileProTV:

- aproximativ 13.000 de copii/elevi din 28 de unități de învățământ vor fi relocați total în alte unități școlare

- aproximativ 3.191 de copii/elevi din 15 unități de învățământ vor fi vor fi relocați parțial în alte unități școlare

- elevii din 20 unități de învățământ vor fi relocați în propria incintă a școlilor unde învață

Motivele acestei soluții țin de aspecte precum: lucrări de reamenajare/reabilitare, consolidare sau extindere.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat că se fac lucrări complexe la peste 50 de clădiri de la grădinițe și școli. „Toate bune și frumoase, doar că la unele școli, din păcate, responsabilitatea organizării activității, în condiții potrivite, dat fiind că sunt și lucrări (e adevărat, situație nu tocmai ideală, dar efortul va merita din plin, la final), apasă greu”, a recunoscut edilul.

Program în trei schimburi

Pentru a fi evitată relocarea eleviilor, unele școli au decis ca ei să învețe în trei schimburi. În București, opt unități de învățământ au luat această măsură, cele mai multe fiind în Sectoarele 3 și 5, mai arată datele transmise de inspectorat.

Este vorba de:

- Școala Gimnazială nr 49 - Sector 2

- Școala Gimnazială nr 54 - Sector 3

- Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” - Sector 3

- Școala Gimnazială nr. 195 - Sector 3

- Liceul Tehnologic Dacia - Sector 4

- Liceul Teoretic „Ion Barbu” - Sector 5

- Școala Gimnazială Nr. 280 - Sector 5

- Liceul Teoretic „Ştefan Odobleja” - Sector 5

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62383455
Unde a fost găsită fata dispărută din Chitila și nepotul ei. Cei doi minori se află în custodia polițiștilor
Fata de 14 ani dispărută din Chitila și nepoțelul ei de un an si 11 luni au fost găsiți de autorități.  
62319401
Ce trebuie să știe părinții despre Planul Naţional privind siguranţa şcolară. În ce condiții vor fi testați antidrog elevii
Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară a fost semnat marți la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
62383633
Femeia ucisă în Botoșani a fost împușcată de soțul ei, din greșeală, cu o armă ilegală. „El a dat arma băiatului victimei”
Incident șocant în județul Botoșani. O femeie în vârstă de 50 de ani a murit noaptea trecută, după ce a fost împușcată de soț din greșeală.