Dublă tragedie în Buzău. Doi cumnați au murit într-un incendiu. Vecinii nu au reușit să-i salveze

×
Publicitate

Doi cumnați din județul Buzău, de 54, respectiv 70 de ani, au murit joi seară, după ce casa în care se aflau a luat foc. Vecinii au încercat să-i salveze pe cei doi bărbați, dar n-au reușit să răzbată până la ei, din cauza flăcărilor puternice.

Ambele victime au fost găsite fără suflare.

Dubla tragedie s-a petrecut în comuna Stâlpu, unde locuia bărbatul de 54 de ani, grav bolnav. Omul era vizitat periodic de cumnatul său, în vârstă de 70 de ani, așa cum s-a întâmplat și joi seară. O vecină a vorbit cu cei doi cu câteva minute înainte să izbucnească incendiul.

Vecină: „Doar am stat de vorbă și am plecat acasă și ei au rămas în casă”.

Localnicii spun că inițial s-a auzit un zgomot puternic, apoi casa a fost cuprinsă de flăcări.

Nicolae Catargiu, localnic: „Am căutat să îi scoatem, dar nu am putut să intervenim din cauza flăcărilor mari, după care pompierii au intrat în acțiune”.

Stelian Gioabă, primar Stâlpu: „Cei doi nu au mai avut nicio șansă, unul dintre ei din câte am înțeles de la pompieri l-au găsit undeva aproape de ușă, cred că încercat să se salveze”.

Pompierii au reușit să stingă focul după două ore de eforturi. În casă, militarii au găsit și o butelie, care era intactă.

Ionuț Cășaru, ISU Buzău: „Incendiul se manifesta generalizat la o locuință pe o suprafață de aproximativ 150 mp cu posibilitate de propagare la încă o locuință aflată în apropiere”.

Pompierii fac acum investigații pentru a lămuri de la ce a pornit totul.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62426514
Rusia are resurse pentru încă doi ani de război. Raportul îngrijorător al spionilor lituanieni
Rusia are suficiente resurse pentru a continua războiul încă doi ani, apreciază spionajul lituanian. La capacitățile Rusiei contribuie preţurile ridicate ale petrolului, eludarea sancţiunilor şi investiţiile de stat.
62431712
Imobil din centrul istoric al Braşovului, evacuat după ce o parte din calcanul casei s-a prăbuşit | FOTO
Mai multe persoane care locuiesc într-un imobil monument istoric situat în centrul municipiului Braşov, în zona istorică a oraşului, au fost evacuate, după ce o parte din calcanul clădirii s-a prăbuşit.
62431708
Incendiu de proporții la un atelier de lemne din Sectorul 4. Mobilizare de forțe la fața locului
Un incendiu de proporții a izbucnit, joi, la un atelier de producție de pe strada Drumul Bercenarului din Sectorul 4. În atelier erau depozitate materiale lemnoase.