Drumarii din Botoșani nu și-au făcut treaba și au pe conștiință moartea unei femei

×
Publicitate

Prima zăpadă din acest an a adus şi primele amenzi pentru drumari. Este vorba despre cei din Botoşani, care nu şi-au făcut treaba, iar din această cauză au fost înregistrate şi accidente.

În urma acestora o femeie a murit şi alte şapte persoane au ajuns la spital.

Cele mai mari probleme au fost înregistrate luni, când a început să ningă abundent. Pe drumurile naţionale din judeţ nu putea fi observat niciun utilaj de deszăpezire, iar în trafic au fost foarte multe blocaje. Într-unul dintre ele au fost surprinse şi echipele de intervenţie care se grăbeau la un accident cu victime multiple.

Ambulanțier: "Vă rog să rămâneţi pe partea dreaptă şi să faceţi loc, că nu putem urca! Eliberaţi calea de acces!"

Din cauza problemelor constatate poliţiştii rutieri au decis să amendeze Direcţia de Drumuri Naţionale.

Comisar Maria Carp, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani: "Poliţiştii rutieri au sancţionat administratorul drumului cu amendă în cuantum de 7250 de lei deoarece nu a asigurat corespunzător mobilitatea pe patru drumuri naţionale din judeţul Botoşani."

Prefect Dan Slincu: "Am vizitată două drumuri naţionale: Botoşani - Dorohoi şi Botoşani - Flămânzi unde se circulă în condiţii de iarnă, în condiţii grele. //administratorul drumului nu şi-a făcut treaba şi le-am solicitat să suplimenteze utilajele de pe drumurile naţionale."

Contactat telefonic, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale de la Botoşani, spune că nu are ce să îşi reproşeze. El a susţinut că s-a acţionat corespunzător, numai că nu a anticipat cantitatea de zăpadă care va cădea.

Între timp, amendă a fost transmisă direct la CNAIR, urmând a se stabili dacă va fi contestată.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62003005
Tânără din Satu Mare, lovită de un șofer pe trecerea de pietoni

O tânără de 19 ani din Satu Mare a fost lovită de o maşină pe o trecere de pietoni din Cluj Napoca. Martorii spun că victima traversa regulamentar, dar şoferul de 23 se ani nu a mai putut evita impactul din cauza carosabilului umed. 

62003004
Patru locuințe făcute scrum intr-un incendiu, în Capitală. De la ce au pornit flăcările

Un incendiu violent a izbuncit miercuri noapte în Sectorul 1 din Capitală. Patru locuinţe şi anexele acestora au fost cuprinse de flăcări şi în total 500 de metri pătraţi au fost afectaţi de vâlvătaie.

62003002
Cinci mașini au luat foc, în Capitală. De la ce au pornit flăcările

Un incendiu izbucnit, miercuri seară, la o mașină parcată pe Bulevardul Tineretului din Sectorul 3 al Capitalei a cuprins alte patru autoturisme.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.