Problemele care au forțat două avioane să aterizeze de urgență pe Otopeni. Aveau la bord peste 400 de oameni

×
Publicitate

Alertă la aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni. Două avioane cu probleme tehnice au solicitat să aterizeze la București, la scurt timp după decolare. Peste 400 de pasageri se aflau la bordul acestor aparate de zbor.

Primul avion cu probleme a fost un Boeing 737 MAX8 al companiei low-cost Ryanair. Aeronava cu 194 de pasageri la bord a decolat de la București la ora 10:51 cu destinația Marsilia. Imediat după decolare, piloții au anunțat că au o problemă tehnică și au cerut să se întoarcă la Otopeni.

S-a solicitat aterizare de urgență, ceea ce a determinat autoritățile să intre în alertă. Potrivit unor surse neoficiale, problema ar fi apărut la unul dintre motoare, din care ar fi ieșit fum. Imediat s-a format un dispozitiv de urgență la sol, cu pompieri şi echipaje ale ambulanței, pregătiți să intervină la nevoie. Din fericire, n-a fost cazul. Avionul Ryanair a aterizat în siguranță la ora 11:07. Pasagerii au fost debarcați și au așteptat în terminal o soluție din partea companiei aeriene.

În paralel, o altă aeronavă, Wizz Air de această dată, se afla deasemenea în procedură de aterizare la Otopeni. Piloții zborului WizzAir Budapesta-Abu Dhabi au luat decizia să întrerupă călătoria și să aterizeze la București după o oră de la decolare. Plecaseră din capitala Ungariei la 8:14 ora locală și au cerut să vină la Otopeni la ora 10:07, ora noastră. Ei au stat în aer ceva vreme pentru a mai consuma din combustibil înainte de aterizare.

La ora 11:23, avionul, un Airbus A321 a ajuns în siguranță la sol cu cele 239 de persoane aflate la bord. Și pasagerii acestui zbor au fost debarcați în terminal până când aeronava va fi verificată. Potrivit informațiilor oficiale, nimeni nu a avut nevoie de intervenție medicală.

Reacția Wizz Air

„Wizz Air confirmă că zborul său W62357 de la Budapesta la Abu Dhabi din data de 24 ianuarie a fost deviat la București din cauza unei indicații de defecțiune tehnică, iar aeronava a aterizat în siguranță pe Aeroportul Henri Coandă din București. În urma schimbării aeronavei și a echipajului, zborul a fost reluat spre Abu Dhabi la ora 13:22. Siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavei noastre este întotdeauna prioritatea principală a companiei. Wizz Air își cere scuze pentru orice inconvenient cauzat și mulțumește tuturor pasagerilor pentru răbdare și înțelegere, deoarece ne menținem angajamentul de a oferi o experiență de călătorie fără probleme pentru toți.” - au transmis reprezentanții companiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62514566
Se lucrează la foc automat la un nou drum expres în România. Va fi gata în câteva luni

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol remarcă evoluţia foarte bună de pe şantierul drumului de legătură A3 – DN1 de la Tureni, termenul pentru finalizarea proiectului fiind luna iunie 2025.

62514513
Trei tineri din Dolj au furat baterii și le-au ascuns într-un morman de bălegar ca să le vândă la primăvară

Trei tineri din Dolj au furat dintr-o fermă bateriile unor buldo-excavatoare și le-au îngropat într-un morman de bălegar, în grădina unuia dintre ei. Prejudiciul este estimat la 5.000 de lei.

62514531
Alexandru Ioan Cuza, comemorat la Catedrala Patriarhală. Preoții și politicienii au făcut horă

La Catedrala Patriarhală din Capitală, precum și în toate bisericile și mănăstirile din țară, au fost comemorați vineri domnitorul Alexandru Ioan Cuza și toți cei din vremea lui care au contribuit la acest eveniment important din 1959.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.