Dosar penal pentru un pacient cu Covid-19 care a ieșit din spital să se plimbe

62121351

Un bărbat de 36 de ani, din Târgu Mureş, care era internat în spital după ce a fost confirmat cu coronavirus, este cercetat penal după ce a plecat, marţi, din unitatea sanitară şi s-a plimbat cu maşina împreună cu fratele său.

 

După ce s-a plimbat circa 15 minute, pacientul s-a întors la spital.

”Astăzi, în jurul orei 12.00, am fost sesizaţi de către reprezentanţii unei unităţi medicale din Târgu Mureş cu privire la faptul că un pacient, internat în acea unitate medicală, confirmat cu COVID-19, ar fi părăsit unitatea medicală respectivă, pentru o scurtă perioadă de timp, fără a avea încuviinţarea personalului, după care a revenit. Din verificările efectuate a rezultat faptul că bărbatul respectiv, de 36 de ani, din Târgu Mureş, a părăsit incinta spitalului unde se afla internat, fără aprobarea cadrelor medicale şi s-ar fi deplasat, pentru aproximativ 15 minute, împreună cu fratele său, cu un autovehicul. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.352 Cod Penal, respectiv zădărnicirea combaterii bolilor, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Emanuela Fărcaş.

Potrivit reprezentantei Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, faţă de fratele pacientului a fost luată măsura izolării la domiciliu.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62119466
Imagini șocante în timpul unei slujbe transmise LIVE. Ce a făcut un bărbat după ce a intrat în altar

Imagini şocante au fost surprinse în timpul unei transmisiuni în direct din Biserica Ortodoxă de Rit Străvechi din Tulcea.

62121321
Cum sunt repartizate cazurile de coronavirus în țară. Județul cu cele mai puține persoane infectate

Un număr de 306 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, numărul total al îmbolnăvirilor ridicându-se la 9.242, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

62121320
Anchetă la Iași, după ce un bărbat cu Covid-19 a fugit din Spitalul de Boli Infecțioase

A fost începută o anchetă la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași după ce un pacient confirmat cu COVID-19 a reușit să fugă din unitatea medicală.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.