Doi romani, condamnati la inchisoare pe viata in Canada. Si-au inchis fiul in casa si l-au infometat pana a murit

61868839

Emil si Rodica Radita au fost condamnati la inchisoare pe viata pentru uciderea cu premeditare a fiului adolescent, care a murit la varsta de 15 ani din cauza unui diabet netratat si a neglijentei parintesti, cantarind doar 17 kilograme.

Magistratii canadieni au explicat ca cei doi parinti romani au planificat uciderea fiului lor si l-au fortat sa ramana inchis in casa in timp ce il infometau pana la moarte, transmite CBC Canada.

Alex Radita a murit pe 7 mai 2013, iar parintii sai au fost condamnati la inchisoare pe viata si vor petrece pana la 25 de ani in spatele gratiilor inainte de a deveni eligibili pentru eliberare conditionata.

Judecatoarea Karen Horner a explicat ca adolescentul a fost tinut in mod deliberat in izolare de catre parintii sai si nu a avut niciun contact cu vreo persoana care putea sa intervina, adica cu vreun medic sau profesor.

Aici puteti vedea imagini cu starea in care ajunsese Alex Radita. Atentie, poze cu puternic impact emotional

Procurorii au explicat ca adolescentul era osandit la moarte atat timp cat locuia cu parintii sai, insa avocatul apararii a incercat sa argumenteze ca cei doi nu pot fi gasiti vinovati pentru moartea lui Alex Radita.

Emil si Rodica Radita au refuzat adeseori sa-si trateze fiul pentru diabet, desi a fost diagnosticat atunci cand era doar un bebelus.

”Actiunile dvs. sunt dincolo de orice intelegere. Ati persistat in aceasta incredere aroganta pana ce el a murit”, a declarat Horner.

Cei doi parinti romani au refuzat sa se adreseze in fata instantei inainte de citirea sentintei.

Procuroarea Susan Pepper a precizat ca sentinsa ilustreaza ”magnitudinea suferintei prin care a trecut Alex”.

In 2003, Alex avea doar cinci ani atunci cand a ajuns la spital in stare critica, fiind la doar cateva ore de moarte din cauza diabetului netratat, dupa cum au apreciat medicii canadieni.

Atunci, autoritatile au decis sa-l scoata din familie, dar parintii sai au fost repusi un an mai tarziu in drepturile parintesti, intrucat un magistrat a decis ca medicii si profesorii pot sa-l supravegheze in continuare pe Alex Radita.

Insa, familia s-a mutat cinci ani mai tarziu in alta provincie si parintii nu l-au mai trimis niciodata la scoala.

De asemenea, copilul nu a mai ajuns niciodata la spital pana la moartea sa, atunci cand era acoperit de 44 de ulcere si nu cantarea mai mult de 17 kilograme.

Sursa foto: Global News

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61868837
Florin Salam, retinut pe un aeroport din SUA. Politistii au descoperit ca avea 100.000 de dolari in bagaje

 Manelistul Florin Salam a fost oprit de politie pe aeroportul J.F.K din New York, dupa ce s-a descoperit ca avea in bagaje 100.000 de dolari, peste limita cash admisa.

61868829
Un tanar din Bacau a intrat intr-un apartament nelocuit, folosind chei speciale. Suma uriasa pe care a gasit-o acolo

Spargere rezolvata de politisti dupa 3 saptamani.

61868803
Circulatie ingreunata pe autostrazile A2 Bucuresti - Constanta si A4 Agigea - Ovidiu. Care este cauza problemlor din trafic

Probleme pentru soferi pe soselele din sud-estul tarii.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.