Doi părinți din România, reținuți pentru că și-au bătut copilul de doi ani. Incidentul a avut loc în Germania

62127469
Pro TV

Părinţii unui copil în vârstă de doi ani, din judeţul Satu Mare, au fost reţinuţi după ce și-ar fi bătut copilul.

 

Cei doi adulți l-ar fi agresat pe micuţ în timp ce se aflau în Germania. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu despre faptul că minorul ar fi fost agresat de către părinţii săi.

„În urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat faptul că, în cursul acestui an, în timp ce s-ar fi aflat în Germania, minorul de 2 ani ar fi fost agresat fizic de către părinţii săi, în repetate rânduri, fiindu-i pusă în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală. Părinţii, în vârstă de 29 şi 37 de ani, din Carei, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare", au precizat reprezentanţii IPJ Satu Mare, conform Agerpres. 

Cei doi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62034027
Polițiști chemați din timpul liber pentru imagini de pe bodycam-uri. „Li s-a spus că pot să îi cheme de câte ori vor ei”

La o zi după un scandal care a avut loc pe o stradă din Constanța, mai mulți polițiști au fost chemaţi la serviciu pentru a descărca imaginile de pe bodycam-urile a doi agenţi.

 

62411083
Alertă în București, după ce trupul fără viață al unui tânăr a fost găsit în scara unui bloc. Detalii șocante despre defunct

Ofițerii Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei sunt în stare de alertă după ce trupul fără viață al unui tânăr a fost găsit, sâmbătă spre duminică noapte, în scara unui bloc din cartierul Aviației.

62411046
Un tânăr din București, arestat preventiv după ce a ucis un pui de câine. Incidentul a avut loc în Gara Basarab

Un tânăr de 19 ani din Capitală a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a ucis un pui de câine.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.