Doi medici, trimişi în judecată pentru aducerea ilegală din Italia a sute de cornee pentru transplant

62330108
StirilePROTV

Doi medici care administrează o clinică privată de oftalmologie din Bucureşti au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Ei sunt acuzați de săvârşirea infracţiunilor de introducerea sau scoaterea din ţară de organe, ţesuturi ori celule de origine umană fără autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţională de Transplant şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, conform Agerpres.

În rechizitoriu s-a reţinut că, în perioada 2019 - 2022, în numele şi în interesul clinicii oftalmologice, medicii au introdus pe teritoriul României, din Italia, 303 cornee, fără a deţine autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţională de Transplant.

Legea Sănătăţii condiţionează legalitatea importului de ţesut uman de existenţa unei autorizaţii speciale pe care o poate emite doar Agenţia Naţională de Transplant, organism aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii. Pentru nicio operaţiune de import din cele 109 menţionate în rechizitoriu, Agenţia Naţională de Transplant nu a emis autorizaţia specială în beneficiul clinicii oftalmologice.

Dispoziţia de trimitere în judecată vizează şi săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, după ce s-a reţinut că, în numele şi în interesul acestei clinici oftalmologice, medicii au atestat în fals împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că deţin aceste autorizaţii speciale de import ţesuturi de origine umană.

Toate aceste documente falsificate au fost folosite în relaţiile comerciale derulate cu Banca Fondazione Degli Occhi Del Veneto - Onlus din Italia.

Simona Anghel, purtător de cuvânt şi procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, a declarat miercuri că nu au fost înregistrate plângeri din partea pacienţilor care au beneficiat de transplant de cornee, astfel încât procurorii nu au putut cerceta dacă a existat în această speţă vreun caz de malpraxis.

Potrivit procurorului, nu au fost impuse interdicţii împotriva medicilor şi clinicii, astfel încât aceştia îşi continuă activitatea, dar nu au mai fost efectuate operaţii de cheratoplastie.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului l Bucureşti.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62365395
Doi angajați AJPIS Ilfov care au închis ochii în fața neregulilor de la căminele din Ilfov, reținuți de DNA

Ancheta căminelor groazei din Județul Ilfov se extinde. Procurorii DNA fac percheziții la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov.

62365396
Un azil din Vrancea care aparținea Crucii Roșii, închis pentru nereguli grave. Ce au descoperit autoritățile

Două cămine de bătrâni din Vrancea care aparțineau Crucii Roșii, dar nu aveau autorizație, sunt investigate de autoritățile locale.

62303476
Un bărbat din Bihor, dat dispărut la trei zile, a fost găsit mort în apele unui canal. Ce spun autoritățile

Un bărbat în vârstă de 32 de din judeţul Bihor, dat dispărut de familie la trei zile, a fost găsit mort, joi dimineaţă, în apele unui canal colector, relatează news.ro.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.