Doi copii din Brașov i-au ajutat pe poliţişti să prindă doi tineri care le furaseră un telefon

×
Publicitate

O adevărată lecţie de curaj ne dau doi copii de 12 ani din oraşul Codlea, Braşov. Prieteni la cataramă, băieţii i-au ajutat pe poliţişti să prindă doi tineri care le furaseră un telefon.

I-au urmărit pe răufăcători, i-au fotografiat, au sunat la 112 şi au pornit apoi cu oamenii legii pe urmele suspecţilor. În mai puţin de o oră, aceştia din urmă erau încătuşaţi.

Elevi în clasa a 6-a, Andrei şi Ionuţ erau, ca de obicei, împreună când au fost opriţi de tâlhari.

Andrei Iatan: ”Unul dintre ei ne-a întrebat cât e ceasul, am scos telefonul, l-am scos ca să-i zic cât e ceasul. El mi l-a luat din mână şi a fugit. Şi am pornit după ei”.

Fără să se piardă cu firea, Andrei a sunat la 112, a povestit cu lux de amănunte cele întâmplate şi a reuşit să le trimită poliţiştilor chiar şi o fotografie cu făptaşul.

Ionuț Agapie: ”Sincer, eram panicat şi am făcut ce mi-a venit în cap. Am sunat la poliţie, am încercat să fac poze şi m-am ţinut după ei ca să pot spune poliţiei unde sunt. Exact atunci a ajuns un echipaj de poliţie, am intrat în maşină şi ne-am plimbat printre blocuri şi l-am găsit pe cel cu geaca gri”.

Poliţia din Codlea a mobilizat toate echipajele în zona indicată de copii. Andrei a participat la căutări alături de agenţi. Mama a aflat cu surprindere că fiul ei e puţin ocupat să le ia urma unor hoţi.

Anca Agapie, mama lui Ionuț: ”În momentul când am auzit ce s-a întâmplat prima reacţie a mea a fost să îl sun să văd ce se întâmplă, unde e. Când a răspuns, zice: chiar nu am timp să vorbesc, sunt în Duster cu poliţia. N-are timp să ne explice, el era în urmărire”.

În mai puţin de o oră, suspectul şi complicele lui erau încătuşaţi iar prejudiciul - adică telefonul lui Andrei - era şi el recuperat.

Monica Iatan, mama lui Andrei: ”A reacţionat ca un adult. Poate că noi adulţii ne mai pierdem în astfel de situaţii şi nu ştim să reacţionăm, el a dat dovadă de civism şi l-am felicitat. Nu mulţi adulţi intervin. Chiat nu intervin, poţi să păţeşti orice şi trec pe lângă tine. Iată că acest copil ne dă o mare lecţie”.

Ion bălăceanu, localnic: ”Felicitări! dacă ar fi toţi la fel, poate ar fi mai bine pentru toţi”.

Suspecţii - doi tineri în vârstă de 19, respectiv 22 de ani - au ajuns în arestul poliţiei şi urmează să dea socoteală pentru furt şi complicitate la furt.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62174971
Reacția unui bărbat când a fost prins de polițiști aruncând saci cu gunoaie pe domeniul public

Primăriile din țară vor confisca tot mai multe mașini și căruțe ale celor care aruncă gunoi pe domeniul public. În Brăila, în ciuda sutelor de amenzi date de Poliția Locală, zonele de la periferia orașului arată înfiorător.

62174968
Dispecerul de la Serviciul de Ambulanță Cluj, care a umilit o familie, și-a dat demisia

Dispecerul de la Serviciul de Ambulanță Cluj, care a umilit o familie în timpul unui apel disperat la 112, și-a dat demisia.

62174967
Bărbaţi bănuiţi de trafic de minori, proxenetism şi trafic de droguri, duşi la audieri în urma unor percheziţii

Doi indivizi au ajuns pe mâna procurorilor după ce timp de patru ani şi-au bătut joc de tinere pe care le obligau să se prostitueze. S-ar fi folosit de metoda Loverboy, spun anchetatorii, care îi acuză de proxenetism şi trafic de minori.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.