Director de liceu, acuzat că a hărțuit eleve pe Facebook. De ce se tem profesorii de el

62069803
iStock

Inspectoratul Școlar Caraș-Severin a anunțat, joi, într-o conferință, că polițiștii au fost chemați să intervină la Liceul Tehnologic Mihai Novac din Oravița, după ce profesorii și elevii au fost amenințați și hărțuiți de directorul instituției.

Potrivit inspectorului școlar general Carina Pristavu, la adresa directorului Daniel Ionuț Bogdan au fost formulate mai multe acuzații, printre care și aceea că ar fi hărțuit, prin intermediul unor conturi false deschise pe rețele sociale, mai multe eleve de la liceul pe care îl conduce.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin susțin însă că nu au primit nicio sesizare oficială cu privire la comportamentul deviant al directorului, scrie presa locală.

„Am primit o înștiințare din partea directorului adjunct, Violeta Maghiar prin care ne aduce la cunoștință faptul că dl director, deși era în concediu medical, a pătruns în scoală, în cancelarie, în secretariat și a avut un comportament total neadecvat, agresiv față de cadrele didactice și față de unii dintre elevi. Din ceea ce înțelegem din informare, acesta i-a solicitat unei îngrijitoare să o consulte cu un stetoscop, pe două colege le-a îmbrățișat fără voia lor. În sesizare se mai spune că o elevă din clasa a XI-a pe care a hărțuit-o sexual prin mesaje scrise și verbale a fost în pericol să fie bătută de dl director în incinta unei săli de clasă. Comportamentul, atitudinea, felul în care a vorbit i-a făcut pe profesori să se teamă pentru siguranța lor și a elevilor și de aceea au sesizat agentul de pază, care a sunat la Poliția Orașului Oravița. S-a deplasat un echipaj de poliție în școală, a stat de vorbă cu cadrele didactice și cu 10 elevi care au fost amenințați fizic și sexual în repetate rânduri prin mesaje pe rețele de socializare”, a precizat inspectorul școlar general.

Carina Pristavu a adăugat că în sesizarea directorului adjunct se mai precizează că „evenimentele petrecute astăzi sunt apogeul unui șir de fapte asemănătoare care s-au petrecut în ultimele luni”. Cu toate acestea, se pare că nimeni de la liceul din Oravița nu a avut inițiativa sau curajul de a sesiza Inspectoratul Școlar sau chiar Poliția despre cele ce se petrec în instituția în care învață aproximativ 700 de elevi, printre care chiar și fiica directorului.

Inspectorul școlar general a adăugat că există varianta ca directorul liceului să fie supus, din nou, unui control psihologic.

„Conform modificărilor aduse legii educației, chiar dacă un cadru didactic are acel aviz psihologic apt la dosarul personal depus la începutul anului școlar, dacă noi constatăm împreună cu Consiliul de Administrație al școlii că există deviații de natură psiho-comportamentală putem solicita unei comisii de expertiză, formată din trei medici specialiști din cadrul DSP, o nouă evaluare psihologică, lucru pe care îl avem în vedere”, a precizat Carina Pristavu.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62101037
Anchetă în județul Brașov, după ce doi gemeni au murit la câteva zile de la externare

Poliţiştii din localitatea Apaţa efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal după ce doi gemeni, în vârstă de două luni şi două săptămâni, au murit, joi.

62108523
O femeie de 59 de ani a fost violată de 3 tineri în Brăila. Ce spun autoritățile

Trei tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 23 de ani au primit joi mandat de arestare pentru 30 de zile, fiind acuzaţi că au violat o femeie în vârstă de 59 de ani din comuna Berteştii de Jos, potrivit informaţiilor furnizate de IPJ Brăila.

62109767
Ciorile, coşmarul viitoarei Capitalei Culturale. Sunt prea inteligente pentru soluţiile găsite de Primărie

În lupta cu ciorile din Timișoara, primăria orașului crede că a găsit cea mai bună metodă.

Recomandări
Shutterstock 2164709875 2
Eurostat: România, în topul statelor UE cu cele mai mari creșteri anuale ale prețurilor la pachetele turistice în august 2026

România se numără printre ţările membre UE care au înregistrat, în luna august, cele mai mai mari creşteri ale preţurilor la pachetele turistice, raportat la august 2025, cu un avans de 11,9%, faţă de o medie de peste 3% în UE. 

Autostrada
TollRo intră în funcțiune de la 1 octombrie. Rovinieta se va achita prin noul sistem

CNAIR: Platforma TollRo va fi utilizată de la 1 octombrie 2026/Rovinieta, tichetul de rută şi tariful TollRo se achită doar prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică.

Captura de ecran 2026 09 25 155229
Băiețelul de 4 ani dispărut din Dofteana, județul Bacău, a fost găsit decedat în râul Trotuș

Deznodământ dureros în cazul băiețelului de 4 ani din Dofteana, judetul Bacau, dispărut de-acasă joi la prânz, și căutat apoi de sute de oameni.