10 proxeneți au fost arestați în Tulcea. Obținuseră peste 1 milion de dolari pe seama tinerelor

×
Publicitate

Un număr de 10 persoane au fost arestate preventiv pentru constituirea unor grupuri infracţionale şi pentru proxenetism, obţinând din aceste activităţi ilegale aproximativ un milion de dolari, în urma a zece percheziţii domiciliare în oraşul Măcin.

Descinderile au fost făcute în cadrul unei acţiuni ce vizează destructurarea a trei grupuri organizate de proxeneţi, a informat miercuri Poliţia Română, scrie Agerpres.

12 persoane au fost duse la audieri iar zece dintre ele au primit și mandate de arestare de la instanța de judecată.

„La data de 19 aprilie a.c., poliţişti Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea, au efectuat 10 percheziţii domiciliare, în oraşul Măcin, judeţul Tulcea, în cadrul unei acţiuni ce vizează destructurarea a 3 grupuri infracţionale organizate, specializate în comiterea infracţiunilor de proxenetism", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Potrivit sursei citate, din cercetări a reieşit că, în perioada 2011 - 2021, 18 persoane ar fi constituit trei grupuri organizate, în scopul comiterii infracţiunii de proxenetism, determinând tinere să practice prostituţia în străinătate. Din aceste activităţi suspecţii au obţinut aproximativ 1.000.000 de dolari, bani cu care ar fi construit mai multe case în oraşul Măcin şi ar fi achiziţionat automobile şi alte bunuri.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate şi indisponibilizate cinci autoturisme, 25.000 de euro, telefoane mobile, precum şi documente.

Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de Brigada Operaţiuni Speciale Constanţa, Serviciul Operaţiuni Speciale Tulcea, Unitatea Teritorială de Analiza Informaţiilor Constanţa şi Biroul de Analiza Informaţiilor Tulcea. La acţiune au participat şi lucrători din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale Tulcea.

Articol recomandat de sport.ro
Câți bani au scos românii din buzunar pentru cea mai bine vândută mașină electrică
Câți bani au scos românii din buzunar pentru cea mai bine vândută mașină electrică
Citește și...
62185836
MApN: Pilotul MIG-ului prăbușit în Mureș este conștient și cooperant

Ministerul Apărării anunţă, miercuri, că pilotul care s-a catapultat din MIG-ul prăbuşit în judeţul Mureş este conştient, cooperant, stabil hemodinamic şi respirator. El este internat în Secţia ATI, având un politraumatism prin catapultare.

62185990
Coronavirus România, bilanț 21 aprilie. 3.006 de cazuri noi de Covid-19 și 175 de decese

Coronavirus România, bilanț 21 aprilie. Pe teritoriul României au fost confirmate 1.037.009 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 954.868 de pacienți au fost declarați vindecați.

62185961
Un container cu 25 de tone de deşeuri din cauciuc sosit din Marea Britanie, găsit în Portul Constanţa

Un container încărcat cu deşeuri din cauciuc, sosit din Marea Britanie şi destinat unei firme din Vâlcea, a fost descoperit în Portul Constanţa. Acesta va fi returnat către ţara de origine.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Calin georgescu inquam photos codrin unici
Călin Georgescu riscă o pedeapsă de până la 3 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat pentru saluturile legionare

Călin Georgescu a aflat că mai are un dosar penal. Fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat de polițiștii din Ilfov de îndemn legionar pentru un gest făcut în octombrie 2025. Anchetatorii l-au vizitat în arestul central pentru audieri.

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.