Ce se întâmplă cu Florin Piersic după ce a fost operat. Ultimele informații despre starea actorului

×
Publicitate

Florin Piersic a trecut cu bine prima noapte după operația la genunchi. Este conștient, cooperant, stă de vorbă cu medicii de la Spitalul Foișor, dar se află în continuare la Terapie Intensivă, sub atenta supraveghere a specialiștilor.

El va rămâne acolo în următoarele zile, pentru că, spun medicii, primele 72 de ore după intervenția chirurgicală sunt critice. Dar, important este că în acest moment marele actor este stabil.

Specialiștii i-au îndepărtat proteza de la genunchi, cea care întreținea infecția din organism. Ministrul Sănătăţii a declarat aseară, potrivit Agerpres, că nu este vorba despre o infecţie dobândită în spitalele prin care a trecut maestrul în ultimele săptămâni.

Joi, Florin Piersic a fost preluat cu ambulanța de la Institutul Matei Balș și transportat într-o altă unitate medicală, unde i s-a făcut un PET CT - o procedură imagistică foarte complexă, de medicină nucleară. Specialiștii au obținut imagini de înaltă rezoluție și informații precise despre felul în care funcţionează țesuturile. Au reușit astfel să vadă cât de răspândită este infecția și ce organe au fost afectate. Apoi Florin Piersic a fost dus la Spitalul Foișor, unde o fost evaluat de mai mulţi specialişti.

După toate aceste investigaţii, medicii de la Foişor au decis să intre de urgenţă în sala de operaţii cu Florin Piersic. Procedura a durat aproximativ două ore şi jumătate şi s-a făcut sub anestezie generală. Medicii i-au scos proteza veche, au curăţat zona şi au montat o proteză nouă, care eliberează antibiotic. La scurt timp după intervenţie, actorul s-a trezit din anestezie şi este internat acum în secţia de Terapie Intensivă.

În cele peste 30 de ore în care a fost internat la Matei Balș, lui Piersic i-au fost administrate antibioticele necesare, precizează reprezentanții unității sanitare.

Dr. Adrian Marinescu, directorul medical la Institutului Matei Balș: „Terapiile antibiotice sunt de vârf, sunt tot ce avem mai bun în Europa sau în lume, există și la Matei Balș, nu se pune problema că tratamentul să nu fie cel adecvat, în raport cu infecția pe care o are. În momentul în care ai niște surse de infecțiii, cum e sursa legată de genunchi, evident că nu rezolvi doar cu antibiotice, indiferent ce antibiotice ai avea. Vorbim despre un pacient fragil, vulnerabil și prin vârstă și prin bolile cronice, și prin procesul infecțios. Și, evident, lucrurile se pot schimba de la un moment la altul.''

Colonii de bacterii foarte rezistente au fost găsite și pe sondele stimulatorului cardiac. Din acestă cauză, medicii de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, unde a fost internat actorul înainte de a fi transferat în București, au intervenit de urgență în ziua de Paște și le-au înlăturat.

Familia marelui actor a decis însă ca pentru intervenția la genunchi să fie mutat în Capitală.

Administrarea antibioticelor continuă și pe parcursul internării în Spitalul Foișor, iar dacă totul decurge bine, la câteva zile după intervenția de schimbare a protezei de la genunchi actorul se va întoarce la Matei Balș.

Calvarul lui Florin Piersic a început după jumătatea lunii aprilie, când avea febră și dureri la genunchi. A ajuns inițial la Spitalul Militar din Cluj. Când infecția a ajuns la inimă a fost transferat la Institutul Inimii de acolo. Marți seară a fost trimis în București cu un avion SMURD.  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Mesajul transmis de Iulia Albu

Designerul Mihai Albu a anunțat pe contul său de Facebook, joi, că a fost diagnosticat cu cancer la prostată. Acesta a fost deja supus unei intervenții chirurgicale.

Un copil de 14 ani din Teleorman a fost dat dispărut după ce nu s-a mai întors de la şcoală. Poliția face apel la populație

Un copil de 14 ani din comuna teleormăneană Nenciuleşti a fost dat dispărut, după ce, joi, nu s-a mai întors de la şcoală, anunţă IPJ Teleorman.

Când vor primi fermierii și crescătorii de animale subvenția de 100 euro

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol va demara în jurul datei de 15 mai.

Recomandări
Cine l-ar fi coordonat din Rusia pe columbianul trimis să execute un atac în România. I-a trimis o hartă cu obiective marcate

Columbianul capturat de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate, chiar înainte să provoace incendii devastatoare lângă București, a fost recrutat de un profesor cubanez de dansuri latino, stabilit în Federația Rusă.

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.