Descinderi la un azil de bătrâni din Brașov. Suspiciuni de evaziune fiscală și neglijență

×
Publicitate

Anchetatorii au primit o sesizare din partea agenţiei de plăţi şi inspecţie socială, care afirmă că centrul nu are licenţa, nici personal suficient pentru îngrijirea vârstnicilor, ba chiar refuză să deschidă uşa inspectorilor trimişi în control.

Percheziţiile au scopul de a dovedi infracţiunea de evaziune fiscală. Mai există însă ale două aspecte aflate în atenţia anchetatorilor: o bătrână internată acolo a murit anul trecut după ce a căzut de la etaj, iar rudele unei alte beneficiare s-au plâns că femeia a fost neglijată de îngrijitori. Agenţia de plăţi şi inspecţie socială a amendat cu 15.000 societatea care administrează centrul, după ce ar fi depistat mai multe nereguli acolo. Conducerea azilului a refuzat să-şi spună punctul de vedere legat de toate aceste acuzaţii.

Centrul funcţionează într-o fostă pensiune, cu o capacitate de 70 de locuri. De altfel avizele de funcţionare sunt pentru cazarea tursitilor.

Deşi, conform site-ului de prezentare, internarea unui bătrân aici costă peste 2.000 de lei pe lună, patronii nu şi-au mai plătit taxele locale de multă vreme.

Mircea Manea Ioniță, primaru comunei Moeciu: ”Această firmă are o datorie la noi de 45 mii de lei în ultimii 2-3 ani, problema cea mai gravă la ora actuală nu aplatit nici anul asta, nici anul trecut, taxa de salubrizare. Din această cauză firma de salubrizare nu mai ia gunoaiale.”

Doi soţi plecaţi definitiv în Grecia au făcut plângere la poliţie după ce patroana azilului nu le-a permis să-şi vadă bunica internată acolo. Femeia li se plânsese la telefon că nu e bine îngrijită.

”Nu ne lasă să intrăm să o vedem pe bunica noastră, pe motiv că nu avem niciun drept asupra ei. Nu aveţi dreptul să intraţi în azilul meu, cum domnule dacă avem un contract, vrem să vedem dacă e bine bunica, e sedată, e bătută?”, a spus Constantin Tuhuț, nepotul femeii.

Oamenii mai povestesc şi că patroana azilului refuză să le înapoieze 1.500 de euro plătiţi de ei pentru că pensia bunicii a întârziat.

”Noi am plătit din buzunarul nostru aceşti bani, 1500 de euro, avem chitanţe şi acum când am fost să o vizitez şi să văd dacă s-au intrat banii, pur şi simplu a zis că cine sunt eu că nu mă cunoaşte. Este foarte violentă în vorbe, am chemat poliţia”, a spus Ibolia Tokos.

Anchetatorii trebuie să clarifice şi modul în care a murit o altă bătrâna internată acolo, după ce a căzut de la etaj. Deocamdată verifică suspiciunea de evaziune fiscală, aşa că au cerut toate contractele încheiate cu beneficiarii.

Patroana azilului a refuzat să comenteze toate aceste acuzaţii.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Copiii cu autism au de suferit din cauza „revoluției fiscale”. ONG-urile, împiedicate să îi ajute

După ce statul a lăsat terapia copiilor cu autism în grija părinţilor şi a organizaţiilor neguvernamentale, acum le taie, prin „revoluţia fiscală" şi sursele de finanţare.

O biserică reformată din Răscruci, monument istoric, mistuită de flăcări

Incendiu la Biserica Reformată din localitatea Răscruci, Județul Cluj, monument istoric în 1677.

Afaceri de milioane cu fier vechi. Două persoane, reținute pentru evaziune

Un dosar cu un prejudiciu care depăşeşte trei milioane de lei este pe masa anchetatorilor din Dolj.

Recomandări
Omar Hayssam, condamnat pentru terorism în 2015, eliberat condiţionat. El nu are „drept de ședere pe teritoriul României”

Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!