Descinderi în mai multe județe pentru lichidarea unei rețele de traficanți de tutun

×
Publicitate

Acţiune de amploare a Inspectoratului General al Poliţiei Române. Specialiştii direcţie economice fac percheziţii în jumătate din judeţele ţării şi lichidează o reţea de traficanţi de tutun.

Zeci de ofiţeri de la operaţiuni speciale, criminalişti, poliţişti de la rutieră şi vameşi însoţiţi de câini de urma participa la operaţiune şi nu mai puţin de cinci dosare penale au fost deschise.

O sută de locuinţe au fost scotocite în nu mai puţin de 22 de judeţe din România. cei de la Criminalitatea Economică spun că se justifică această deplasare, având în vedere că s-ar putea să vorbim de prejudicii aduse statului de aproximativ 200.000 de euro.

Până în acest moment au fost reţinute nu mai puţin de 10 persoane şi duse la audieri.

În ultimii 2 ani, acest grup infracțional - format din cetățeni români și bulgari - ar fi adus din Bulgaria câteva mii
kilograme de tutun.

Le spuneau autoritățior că urmează să exporte tutunul în alte state din UE, însă sacii au ajuns în depozite clandestine, unde banda fermenta tutunul, îl mărunțea, apoi îl punea în pachete, și dădeau anunţuri pe internet, iar vânzările erau efectute online.

Cei implicaţi foloseau cartele preplătite, apoi încercau să se descotorosească de telefoanele respective.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61933759
Eurostat: România, în topul țărilor UE cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei
România se află în topul țărilor cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană, în februarie, arată Eurostat. 
62021336
Falsul medic italian rămâne în arest. Ce susţine despre pacientele sale
Matteo Politi, italianul acuzat că a operat mai multe paciente, deşi nu avea nici pregătirea, nici diplomele de medicină necesare, nu a fost eliberat din arestul poliţiei, în ciuda argumentelor aduse de avocatul său.
62028936
A doua cea mai mare bancă din România se alătură protestului ”România vrea autostrăzi”
Banca Comercială Română (BCR), a doua cea mai mare bancă din România, membră a grupului financiar austriac Erste, a anunţat, vineri, că se alătură protestului ”România vrea autostrăzi”.