Demiteri la Primăria Galați după ce pe Facebook au apărut imagini cu locuinţele de serviciu pentru medici

61920755
Facebook.com

Primarul din Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a anunţat că a demis-o pe şefa Serviciului Fond Locativ, după ce pe Facebook au fost postate de către un medic imagini cu locuinţele de serviciu destinate doctorilor,

În aceste imagini se poate vedea că starea acestor locuințe este dezastruoasă. Primarul susţine că este rea-credinţă sau incompetenţă din partea funcţionarilor publici care au prezentat aceste locuinţe ca fiind bune de locuit înainte ca ele să intre în programul de igienizare şi reparaţii.

Faptul că aceste locuinţe de serviciu care nu au apucat să intre în programul de igienizare şi reparaţii după ce au fost eliberate de către foştii chiriaşi au ajuns să fie prezentate ca fiind bune de locuit reprezintă ori rea-credinţă, ori incompetenţă din parte funcţionarilor publici care au creat această situaţie. Drept pentru care, astăzi, şefa serviciului Fond Locativ a fost demisă.

Administraţia şi municipiul Galaţi au nevoie de profesionişti şi specialişti în toate domeniile, iar sprijinul nostru în vederea atragerii lor către oraşul nostru nu se va opri aici şi nici nu se va împiedica de incompetenţă sau rele intenţii. Prezint public scuzele mele medicilor pentru situaţia creată şi sper ca pe viitor să nu ne mai confruntăm cu astfel de cazuri”, spune primarul Galaţiului, într-un comunicat de presă.

Locuinţele de serviciu destinate medicilor de la Spitalul de Psihiatrie din Galaţi, repartizate de Primărie, sunt într-o stare dezastruoasă, cu gunoi pe jos în camere, cu pereţi scorojiţi, geamuri sparte sau ţevi ruginite, potrivit unor imagini postate pe Facebook de un medic.

Un medic de la Spitalul de Psihiatrie din Galaţi, a postat, pe Facebook, o serie de fotografii din două apartamente ale Primăriei repartizate medicilor ca locuinţe de serviciu. În imagini se poate observa că apartamentele au pereţii îngălbeniţi şi scorojiţi, geamurile de la balcon sparte sau ţevile de la instalaţii ruginite.

În plus, prin camere se observă aruncate pe jos resturi, ambalaje sau mucuri de ţigară.

"După îndelungi aşteptări (peste 1 an), conform legii, în sfarsit, Spitalul de Psihiatrie Galati primeşte prin marea bunăvoinţă a Primăriei, două apartamente destinate locuinţei medicilor: unul cu 4 camere, altul cu o cameră. Deşi iniţial au existat cinci medici care nu au locuinţă şi nu sunt din localitate, s-au aprobat cu mare greutate doar două. La predare-primire, Primăria a menţionat ca sunt în stare foarte bună. Las la aprecierea dumneavoastră aceasta stare foarte buna şi mai las la aprecierea dumneavoastră «respectul» şi preocuparea Primăriei Galati pentru medicii din spitalele din zonă. (Aş putea spune chiar că este bătaiede joc şi un gest ostentativ din partea edililor fiindcă am „îndrăznit„ să le cerem aşa ceva", a scris medicul pe Facebook.

Reprezentanţii Primărei au dat asigurări că, până la darea în folosinţă a acestora, se va face igienizarea locuinţelor.

"Prin Hotărâre de Consiliu Local aceste apartamente au fost date în administrarea Spitalului de Psihiatrie din Galaţi cu aproximativ trei luni în urmă. Din informaţiile pe care le avem până în prezent nici măcar contractul de dare în administrare către unitatea spitalicească nu a fost încă semnat. Până la momentul în care se dau în folosinţă apartamentele mai sunt paşi de urmat, inclusiv o igienizare", declara purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Raluca Ardean.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Un vasluian acuză 4 polițiști și un jandarm de agresiune: ”M-au bătut profesionist și m-au scuipat”

Anchetă la Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui după ce un bărbat din comuna Iana i-a acuzat pe patru polițiști, printre care și șeful de post, de acte de violență.

Doi copii mici, lăsați singuri în mașină, timp de o oră. Unul dintre ei a reușit să pornească motorul

O scenă şocantă a fost surprinsă de un trecător, în parcarea unui hipermarket din Constanța.

Un bărbat eliberat recent din pușcărie și-a îngrozit mama. Femeia vrea să fugă de el în Spania

O femeie de 69 de ani din oraşul Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, trăieşte un calvar provocat de fiul ei, eliberat recent din puşcărie.

Recomandări
Război pentru apa din Dunăre. Austria acuză Ungaria că ia prea mult din fluviu pentru centrala nucleară de la Paks

Austria acuză Ungaria că a construit ilegal barajul de pe Dunăre, menit să devieze mai multă apă către centrala nucleară de la Paks. Viena a reclamat lucrările la Bruxelles, în timp ce Budapesta îi transmite să fie mai atentă cu ”problema azbestului”.

DIICOT a clasat dosarul fostului consilier al lui Traian Băsescu: „Sunteți mulțumit de numirile făcute, domnule Președinte?”

Fostul consilier prezidenţial Cătălin Avramescu, vizat, luna trecută, de percheziţii într-un dosar în care se făceau cercetări pentru pornografie infantilă, a anunţat, joi, că DIICOT „a emis ordonanţă de clasare”, iar „dosarul «Pampers» a fost închis.

Român căutat de autoritățile daneze pentru omor, prins în Constanța. Este acuzat de o crimă înfiorătoare

Un român de 22 de ani pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare a fost reținut în Constanța. Era căutat de autoritățile din Danemarca și este bănuit într-un caz de omor.