Monica Iacob Ridzi a fost condamnata la cinci ani de inchisoare cu executare. Reactia fostului ministru

×
Publicitate

Fostul ministru al Tineretului si Sportului Monica Iacob Ridzi a aflat, luni, sentinta in cadrul dosarului in care este acuzata de abuz in serviciu, in privinta organizarii Zilelor Tineretului din 2009.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnata la cinci ani de inchisoare cu executare, insa decizia nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs, potrivit Mediafax.

Vestea condamnarii a socat-o pe fosta sefa de la Sport si Tineret.

"Nu inteleg cum am fost condamnata cat timp sunt probe care ma exonereaza".

Fostul ministru al Tineretului si Sportului, precum si alte 11 persoane, au fost trimisi in judecata, in data de 3 mai 2011, de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie pentru fraudarea Ministerului Tineretului si Sportului.

Prejudiciul estimat depaseste suma de 2,7 milioane de lei.

Completul de judecata, format din presedintele Iulian Dragomir si judecatorii Rodica Cosma si Francisca Vasile, a mai dispus, in cazul Monicai Iacob Ridzi, si interzicerea unor drepturi timp de trei ani. Aceeasi pedeapsa - respectiv cinci ani de inchisoare cu executare si trei ani de interzicere a unor drepturi - a fost dispusa, tot pentru abuz in serviciu, pentru Ioana Varsta, fostul consilier al Monicai Ridzi.

Decizia nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs la Completul de cinci judecatori al instantei supreme. 

Monica Maria Iacob Ridzi, deputat si fost ministru al Tineretului si Sportului in perioada decembrie 2008 - iulie 2009, este acuzata de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata daca functionarul public a obtinut pentru altul un avantaj patrimonial, fals intelectual in legatura cu fapte de coruptie in forma continuata, participatie improprie la infractiunea de acces fara drept la un sistem informatic, savarsita prin incalcarea masurilor de securitate, participatie improprie la infractiunea de a modifica, sterge sau deteriora date informatice, fara drept.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61457886
O tanara din Vrancea a nascut in ambulanta, in drum spre spital
O femeie de 25 de ani din Slobozia Bradului, localitate din Vrancea aflata duminica sub cod rosu, a nascut, luni, in ambulanta cu care era transportata la spital, in Focsani.
61457880
Descoperire istorica in Timisoara. Zidul unei cladiri din perioada Imperiului Habsburgic a iesit la lumina
Zidurile unei cladiri administrative din perioada Imperiului Habsburgic au fost descoperite in Piata Tarcului din Timisoara, in fata Palatului Dicasterial care gazduieste si Tribunalul Timis.
61457790
Nu numai copiii se bucura de venirea zapezii. Relu Fenechiu scapa temporar de dosarul Transformatorul, datorita vremii
Judecatorii instantei supreme au amanat pentru marti judecarea dosarului "Transformatorul", dupa ce avocatii lui Relu si Lucian Fenechiu au sustinut ca acestia nu au putut sa se prezinte luni, din cauza vremii.