De unde vin banii pentru finantarea Master Planului. Valoarea proiectului se ridica la peste 45 de miliarde de euro

61582355

Lucrarile de constructie de autostrazi vor fi finantate din imprumuturi publice si acciza pe carburanti in limita unui plafon de 7 miliarde euro, la care se adauga 4,8 miliarde euro din fonduri europene si bugetul de stat, relateaza Mediafax.

Plafonul de 7 miliarde euro a fost aprobat, de asemenea, in sedinta de miercuri a Executivului.

Valoarea totala a proiectelor identificate in document se ridica la 45,4 miliarde euro, pentru sectorul de transport rutier, feroviar, aerian, naval si multimodal, ministrul de resort, Ioan Rus, explicand ca finantarea disponibila in prezent acopera proiectele prioritare.

Astfel, in strategia de finantare a Master Planului, suma indicata ca fiind disponibila este de 2,7 miliarde de euro din Fondul de Coeziune, inclusiv cofinantarea de la bugetul de stat, si 2,1 miliarde de euro din Fondul European de Dezvoltare Regionala, pentru sectorul rutier.

"Suma totala pe care Romania o are la dispozitie, in perioada de programare 2014-2020, pentru cele patru sectoare de transport (rutier, feroviar, naval, multimodal) este de 6,843 miliarde euro. La acestea se adauga un plafon suplimentar de 7 miliarde euro pe care Guvernul l-a aprobat astazi, care vor proveni din imprumuturi publice – IFI- si din acciza pe carburanti, in vederea asigurarii surselor de finantare necesare implementarii proiectelor din sectorul rutier, cu prioritate pentru autostrazi. Astfel, valoarea totala a finantarii pentru sectorul infrastructurii rutiere, in perioada de programare 2014-2020, este de 13,8 miliarde de euro", se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a precizat ca procentul care va fi alocat pentru Master Plan din acciza la carburanti va fi stabilit de Executiv in perioada urmatoare.

"Langa sumele pe care le-am avut, se adauga, prin hotararea de astazi, inca un plafon suplimentar de 7 miliarde de euro, pentru care Ministerul Finantelor se va ocupa sa gaseasca cadrul fiscal, adica spatiu in interiorul actualului regim fiscal in 2014-2020, bani care vor proveni din imprumuturi BERD, BEI, institutii financiare, alte resurse financiare si, de asemenea, din acciza pe carburanti. Parte din aceasta acciza, pe care o vom stabili impreuna in Guvern, va intra direct in finantarea Master Planului General de Transport al Romaniei", a spus Rus.

Intrebat cum va fi acoperita diferenta de finantare pana la suma totala de 45 miliarde euro, reprezentand valoarea proiectelor identificate, ministrul a spus doar ca la acest moment sunt acoperite proiectele prioritizate, dar ca exista discutii cu banci comerciale.

"In acest moment, avem pentru tot ce avem prioritizat si in faza de a incepe, avem resursele financiare asigurate, la care am suplimentat prin decizia Guvernului de azi inca 7 miliarde cu care noi ne descurcam. Am discutat si dimineata cu alte banci decat BEI, BERD sau Banca Mondiala, sa spunem banci comerciale, deci, toata lumea, in momentul in care va exista acest document aprobat de Comisie si vor sti toate institutiile financiare internationale ca Romania are un document cu prioritati aprobate si in Guvern, si in comisiile de specialitate ale Parlamentului, si la Comisia Europeana, toata lumea va veni alaturi de noi in a ne sprijini financiar, iar Ministerul Finantelor are sarcina sa gaseasca spatiu fiscal pentru acesti bani. Vom reusi sa rostogolim cu siguranta sumele pe care le avem astfel incat sa ne putem finanta pana in 2030 toate aceste proiecte", a spus Rus.

Planul financiar al Master Planului General de Transport urmeaza sa fie prezentat in sedintele reunite ale Comisiilor de Transport din Parlament inainte de trimiterea acestuia la Comisia Europeana, pentru discutii programate in intervalul 9-13 martie.

In sinteza, Master Planul de transport prevede constructia a 1.300 kilometri de autostrada, in valoare 13,7 miliarde euro, 1.825 kilometri de drumuri expres (9,9 miliarde euro), 2.874 kilometri de drumuri TransRegio (1,69 miliarde euro), 343 kilometri de drumuri TransEuro (190 milioane euro), 2.883 kilometri reabilitati de cale ferata (10,7 miliarde euro), 1.001 kilometri de linii de cale ferata cu viteze sporite (274,1 milioane euro).

Sunt prevazute, printre altele, investitii si la porturile Constanta (865,3 milioane euro), Galati (110,7 milioane euro), Drobeta Turnu Severin (20,2 milioane euro) si aeroporturile Bucuresti-Henri Coanda (668,9 milioane euro), Timisoara (111,5 milioane euro), Cluj-Napoca (131 milioane euro), Iasi (93,5 milioane euro).

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Dorin Cocos i-ar fi "turnat" pe Udrea si Blaga si spune ca i s-au cerut 3 milioane de euro in 2009. FOTO cu presupusul denunt

Dorin Cocos ar fi aratat in denuntul facut la DNA ca i s-a cerut sa plateasca produse de 3 milioane de euro pentru PDL, in campania electorala din 2009, pentru a primi sprijinul Guvernului in contractul Microsoft, relateaza Mediafax.

Ponta despre Basescu: "E mort de frica. Ce-o sa spuna doamna Udrea sa ajunga si el in inchisoare?"

Victor Ponta a precizat, comentand recentele afirmatii ale lui Traian Basescu, despre implicarea SRI in campania electorala, ca Basescu minte si ca e "mort de frica" in privinta declaratiilor pe care le va face Udrea ca sa ajunga si el la inchisoare.
 

Cinci proiectile neexplodate din al doilea Razboi Mondial, gasite pe un bulevard din Constanta

Cinci obuze de artilerie neexplodate din al doilea Razboi Mondial au fost descoperite, miercuri, de mai multi muncitori care faceau sapaturi pentru a ajunge la o conducta de gaze, pe bulevardul Ferdinand din municipiul Constanta, in fata unui bloc.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.