Statele NATO pot trimite trupe în Ucraina. „Dacă acționează unilateral, Alianța nu devine parte a conflictului”

62430880
Getty

Desfăşurarea de către o ţară din NATO a unor forţe terestre în Ucraina nu ar însemna în mod automat că alte ţări din Alianţa Nord-Atlantică devin părţi la conflict.  

„Dacă statul membru al NATO acţionează unilateral (adică nu în interiorul cadrului unei operaţiuni NATO decise anterior sau în afara structurilor de comandă ale NATO), atunci nici NATO ca întreg, nici alte state din NATO nu devin părţi la conflict'', susţin experţii parlamentari germani într-un raport consultat de DPA şi care urmează să fie publicat.

La finalul lunii februarie, preşedintele francez Emmanuel Macron nu a exclus desfăşurarea de trupe la sol în Ucraina. Pe de altă parte, cancelarul german Olaf Scholz a respins ferm ideea desfăşurării de militari occidentali în Ucraina.

Ulterior, deputata Beatrix von Storch, membră a 'Alternativei pentru Germania' (AfD, dreapta radicală), a întrebat ce impact l-ar avea o desfăşurare de trupe dintr-un stat NATO asupra unui aşa-numit caz de Alianţă în care ţările NATO sunt obligate să se apere reciproc.

„Dacă trupe ale unui stat membru NATO se angajează în autoapărarea colectivă (articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite) în favoarea Ucrainei într-un conflict existent (între Rusia şi Ucraina) şi sunt atacate de cealaltă parte la conflict (Rusia) în cursul luptelor în zona de conflict, acesta nu constituie un caz al articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic'', au scris experţii parlamentari germani în raport.

Ei subliniază că articolul 5 al Tratatului NATO se referă la ţări şi trupe NATO care sunt atacate pe teritoriul lor său în afara acestuia.

„Un angajament militar al trupelor la sol franceze în favoarea Ucrainei s-ar baza pe dreptul colectiv de autoapărare în conformitate cu articolul 51 al Cartei ONU şi astfel ar fi permis, potrivit dreptului internaţional. Pe de altă parte, o reacţie militară a Rusiei contra unor ţinte din Franţa ar constitui un 'atac armat' (contrar dreptului internaţional) în interiorul sensului articolului 5 al Tratatului NATO, care ar stabili condiţiile factuale pentru o proclamare a unui caz de Alianţă'', arată raportul citat.

Serviciul de cercetări al Bundestagului are opt departamente specializate cu aproximativ 100 de experţi şi realizează studii la solicitarea individuală a deputaţilor germani sau pentru comisiile parlamentare specializate.

Nicolae Ciucă: „Evoluţii impresionante sub umbrela de securitate a NATO”

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, consideră că cele două decenii ale apartenenței României la NATO au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră, pe toate planurile, iar siguranţa oferită de cea mai mare alianţă militară defensivă din istorie ne-a asigurat cadrul necesar dezvoltării.

„Se împlinesc astăzi 20 de ani de la admiterea României în NATO. Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră, pe toate planurile. Siguranţa oferită de cea mai mare alianţă militară defensivă din istorie ne-a asigurat cadrul necesar dezvoltării. Indiferent dacă vorbim despre creştere economică sau consolidarea statului de drept, aceşti ani au marcat evoluţii impresionante sub umbrela de securitate a NATO”, a declarat preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62437363
Accident între un autoturism şi un microbuz, pe Drumul Morții. Sunt opt victime | FOTO

Trei persoane cu traumatisme minore necesită îngrijiri în urma unui accident rutier produs pe DN2-E85 între un autoturism şi un microbuz de transport persoane.

 

62305673
Explozie într-un apartament din Hunedoara. O femeie de 86 de ani a ajuns la spital cu arsuri pe mâini

O femeie de 86 de ani, din municipiul Hunedoara, a suferit arsuri după ce în apartamentul în care locuieşte s-a produs o explozie cauzată de o acumulare de gaze, a informat vineri Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).  

62437358
Soţ şi soţie, loviţi de o maşină în urma unei şicanări în trafic, în Bucureşti. Bărbatul fusese anterior lovit cu pumnul

Conflict violent pe o stradă din sectorul șase al Capitalei. Doi soți au fost loviți de un șofer care îi șicanase în trafic ceva mai devreme. Momentul a fost surprins de un martor, cu telefonul mobil.

Recomandări
Screenshot 2026 10 11 183436
Scandalul ANM ia amploare: mobilier de 1,5 milioane de lei și calculatoare de 700.000 lei, cumpărate prin achiziții directe

În scandalul ANM, raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului arată că nu doar parfumuri haine și accesorii de lux au fost luate cu banii instituției, ci și mobilier, calculatoare și rezerve de toner.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.