Cuplul Vicol - Ciorbă așteaptă judecarea contestației lor. Cei doi au cheltuit 6,5 mil. euro pe mașini și zboruri private

62518817
Agerpres

Contestaţia depusă de fosta deputată PSD Laura Vicol şi soţul acesteia, Vladimir Ciorbă, împotriva deciziei instanţei prin care au fost arestaţi preventiv se judecă miercuri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acelaşi dosar, au depus contestaţii şi ceilalţi trei arestaţi preventiv din dosar - Gheorghe Emanuel Poştoacă, Cristian Nicolae Poştoacă şi Florin Poştoacă, dar şi Sanda Răileanu, Oana Claudia Oprea (contabila grupării) şi Bogdan Adalbert Şaitoş - care sunt arestaţi la domiciliu.

Conform site-ului Instanţei supreme, dosarul a fost înregistrat luni şi a primit termen pe 12 februarie, de la ora 12:00.

Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă au fost arestaţi preventiv pe 4 februarie, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti.

În esenţă, Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă sunt acuzaţi că au delapidat zeci de milioane de euro din firmele din grupul de firme Nordis şi au cheltuit banii pe vacanţe, călătorii cu avioane private, achiziţii de bunuri şi maşini de lux. Sumele retrase proveneau de la clienţii păgubiţi de gruparea Nordis.

Astfel, spun procurorii DIICOT, cuplul Ciorbă - Vicol a achitat 1,5 milioane euro pe zboruri cu avioane private sau elicoptere spre destinaţii de vacanţă din ţară şi străinătate - Nisa, Mykonos, Madrid, Paris, Delta Dunării.

De asemenea, au fost achiziţionate maşini de lux - Ferrari, Bentley, Rolls Royce - de aproape 5 milioane de euro.

Acuzaţiile din dosar sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată.

În dosar sunt cercetate, în calitate de notăriţe, Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, şi fosta deputată PSD Andreea Cosma.

În total, ancheta vizează 40 de persoane fizice şi 32 de firme şi se referă la un grup infracţional organizat, structurat pe un model piramidal cu trei paliere, care a conceput şi pus în aplicare un mecanism infracţional complex, constând în promovarea şi dezvoltarea unor proiecte imobiliare sub acoperirea mai multor societăţi comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienţi (cumpărători), delapidarea fondurilor societăţilor, inducerea în eroare a cumpărătorilor cu ocazia executării ante-contractelor şi contractelor de vânzare-cumpărare, evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea societăţilor controlate în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat şi stabilirea cu rea-credinţă a taxelor (TVA), având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul de stat ori compensări datorate bugetului general, cauzându-se prejudicii societăţilor comerciale, clienţilor cumpărători şi bugetului de stat.

Fondurile financiare ilicite astfel obţinute au fost supuse procesului de spălare a banilor.

Din investigaţiile efectuate a rezultat că eşalonul secund al grupării de criminalitate organizată a fost format din persoane apropiate liderilor (aflate în relaţie de rudenie sau prietenie), care au aderat la grupare şi au sprijinit-o activ, prin diverse modalităţi, sub controlul şi îndrumarea acestora, iar ultimul palier a sprijinit grupul infracţional organizat pe anumite componente sau în anumite perioade, având atribuţii de a întocmi documentaţia aferentă operaţiunilor de vânzare a imobilelor, intabulare sau consultanţă juridică (notari şi avocaţi) şi de a încasa sume de bani provenite din săvârşirea infracţiunii de delapidare, sub diferite titluri justificative.

Actele de urmărire penală au condus la constatarea faptului că, în perioada 2019 - 2024, liderii grupului infracţional organizat, prin intermediul a cinci societăţi comerciale, au încasat de la clienţi persoane fizice sau juridice, cu titlu de avans, în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări şi mobilier), suma de peste 957.000.000 lei (peste 195 milioane euro).

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62518775
Un cutremur cu magnitudinea 3,8 s-a produs luni seara în judeţul Buzău

Un cutremur cu magnitudinea 3,8 s-a produs luni, la ora 18:31, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

62518763
Pîrvulescu: ”Încetul cu încetul dezordinea și anarhia se impun” în România. Iohannis rămâne în istorie ca ”un președinte mut”

Departe de a rezolva ceva, demisia lui Klaus Iohannis găsește România într-o stare în care ”dezordinea și anarhia” se impun, iar istoria va vorbi despre el ca despre un ”președinte mut”, consideră analistul politic Cristian Pîrvulescu.  

62469260
ANPC a amendat Termoenergetica cu 620.000 lei pentru încălcarea legislaţiei în vigoare. „Omul nu ştie ce plăteşte”

ANPC a amendat Termoenergetica Bucureşti cu 620.000 de lei, pentru încălcarea legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte furnizarea apei calde menajere şi a agentului termic de încălzire.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.