Cum s-ar putea schimba modul în care sunt examinaţi elevii la final de ciclu şcolar. Propunerile din legile educației

×
Publicitate

După lungi așteptări, legile educației au fost făcute publice de ministrul Ligia Deca. Iar propunerile vor intra în dezbatere timp de zece zile.  

Pe lângă dublarea burselor de merit și sporuri acordate profesorilor, în special celor de la ţară, pachetul de legi, propune şi schimbarea modului în care sunt examinaţi elevii la final de ciclu şcolar. De exemplu pe lângă Evaluarea naţională, va fi introdus şi un concurs în fiecare liceu, unde există cerere.

Cea mai controversată și intens dezbătută propunere din legile educaţie este cea care modifică admiterea elevilor la liceu. Elevii de a opta vor susţine un examen dacă vor dori la un anumit liceu.

Ligia Deca, Ministru al Educației: “Examenul de bacalaureat se pliază pe fiecare profil. Deci vom avea bacul tehnologic pe care liceele tehnologice îl propun şi îl aşteaptă de multă vreme. Rămânem cu două probe de competenţe lingvistice: Limbă străină 1, Limbă străină 2, tocmai pentru a creşte potenţialul de angajare şi adecvarea absolvenţilor pentru societatea viitorului. Sigur, cele două probe la nivelul de competenţă diferită în funcţie de câtă limbă străină s-a studiat în parcursul de liceu sau de gimnaziu. Ce avem în plus faţă de formula de acum este o probă aşa zis complementară de competenţe de bază care pentru profilul uman va fi la matematică sau ştiinţe ale naturii, pentru profilul real o probă la alegere pentru disciplinele socio- umane: istorie, logică, filosofie, psihologie. Notarea, fiind vorba de competenţe de bază, nu avansate, se va face pe sistem admis-respins.”

Ligia Deca, Ministru al Educației: „Se introduce ideea de concurs de admitere la profilurile liceelor unde există concurență dovedită în ultimii ani, dacă liceele vor să scoată acele locuri la concurs. Liceele pot alege două probe în funcție de profil. Pentru 60% se vor da concurs, iar 40% rămân pe repartizare computerizată.”

Totuși, reprezentanții Consiliilor și Federațiilor de elevi și părinți nu sunt de acord cu această modificare, despre care, spun că ar agrava abandonul școlar şi în acelaşi timp ar încuraja meditaţiile în privat.

Miruna Croitoru, președintele Consiliului Național al Elevilor: ”Aici vorbim și de rata crescută de abandon școlar pentru că elevii cu siguranță sunt foarte mulți care nu reuşesc nici măcar să ajungă la liceu și acest examen cu siguranță ar îngreuna tot procesul, așa că schimbarea procentului nu constituie neapărat o îmbunătățile în condițiile în care principiul nu este unul care ar aduce elevilor un avantaj”.

Iulian Cristache, Președintele Federației Părinților: ”Ar fi o presiune în plus, plus că e şi discriminare, sunt copii care nu au posibilităţi financiare, acum putem vorbi în plus de niște meditații în plus în afara celor două de limba română și matematică, copii vor trebui să facă meditații și la celelalte discipline, ceea ce mi se pare mult prea mult atâta timp cât școala nu e capabilă să ofere un pachet de bază, mă refer la competențe”.

Principala problemă cu care se confruntă sistemul de educaţie este abandonul școalar. Potrivit celor mai recente date în 2021, rata de absolvire a gimnaziului a fost de doar 66%, fiind cea mai mică din ultimii 17 ani.

Soluţia ministrului este mărirea burselor de merit de la 200 de lei pe lună în prezent, la 450 de lei.

În paralel, bursele pentru olimpici vor fi de 700 de lei pe lună. Ministrul vrea să fie acordate mai multe ajutoare băneşti copiilor care provin din familii sărmane.

Modificările aduse vizează și cadrele didactice şi motivarea celor care predau în zone defavorizate.

De pildă, cei care vor dori să predea în învățământul primar vor avea nevoie de studii superioare. Alte propuneri fac referire la reducerea mandatelor rectorilor, publicarea tezelor de doctorat cu 90 de zile înainte de susținere, dar și sancțiuni pentru conducătorii de doctorat, membrii comisiei de susținere în caz de plagiat.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62327481
Două femei au murit și trei bărbați au ajuns la spital, după un grav accident produs în Dolj

Două femei au murit, luni după amiază, și trei bărbați au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un copac.

62327427
300 de elevi din Timişoara vor trece la cursuri online, după ce clădirea a fost încadrată în clasa I de risc seismic

300 de elevi din Timişoara vor trece la cursuri online, după ce clădirea în care îşi desfăşoară activitatea a fost încadrată în clasa I de risc seismic.

62327428
Haos într-o sală de păcănele, după ce un tânăr supărat că a pierdut toți banii a lovit inclusiv un polițist

Supărat că a pierdut toți banii la păcănele, un tânăr din Baia Mare a iscat un adevărat scandal, în care s-au implicat şi prietenii lui. În învălmășeala creată, a fost lovit și un polițist.

Recomandări
62587304
Bolojan și Grindeanu, negocieri pe „teren neutru” pentru noul Guvern. PSD anunțase că nu îl votează pe Mureșan

Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu poartă negocieri pentru noul Guvern. Liderii PNL și PSD ar discuta în condițiile în care Siegfried Mureșan a început discuțiile cu partidele din Parlament pentru a-i susține guvernul.

Ninsoare
Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Drumarii au intervenit cu utilaje și tone de sare | VIDEO

Direcţia Generală de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, miercuri dimineaţă, că s-a înregistrat ninsoare abundentă pe Transfăgărăşanşi a fost nevoiie de intervenţia utilajelor.

Nd nicusor dan administratia
Nicuşor Dan a avertizat la CNN că România trebuie să fie pregătită în faţa Rusiei. Ce spune despre riscul unui atac

România nu e deocamdată pregătită să țină piept dronelor rusești care ne încalcă spațiul aerian, dar țara noastră face îmbunătățiri, a declarat Nicușor Dan într-un interviu acordat postului CNN.