Cum își așteaptă bisericile credincioșii de sărbători în pandemie. ”E un Crăciun mai profund, în biserică nu există distanță”
Sărbătorile bat la uşă, dar, din păcate, anul acesta nu vor mai fi la fel. Aşa cum s-a întâmplat de Paşte, şi de Crăciun va trebui să ne bucurăm alături de familia restrânsă, fără a-i avea în preajmă pe toţi cei dragi.
În plus, slujbele din biserici se vor desfăşura după reguli stricte. Vorbim despre toate acestea cu invitaţii noștri.
Alături de noi se află părintele Francisc Doboş, preot romano-catolic și, de la Cluj-Napoca, este părintele Bogdan Ivanov, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Toată lumea suferă în această perioadă și biserica împărtășește soarta poporului, dacă poporul este în suferință, și biserica este în suferință.
Bogdan Ivanov: ”Într-un fel, sufletește ne apropie și ne face să ne simțim mai solidari. Chiar dacă nu am mai avut un aflux atât de mare de credincioși, am putea spune că lumea nu și-a întors fața de la credință.
Dimpotrivă, oamenii simt că într-o biserică se pot regăsi într-o familie, își pot reîntări speranțele și în care pot să-și recâștige încrederea.
Până acum, biserica a dovedit că este o instituție a ordinii și a consensului și a reușit să ofere un bun exemplu credincioșilor, atât prin implicarea socială pe care a avut-o și care a fost cu totul și cu totul remarcabilă, dar și prin sprijinul sufletesc pe care l-a dat în permanență, prin rugăciune, prin cuvânt de întărire și, mai ales, prin cuvântul lui Dumnezeu”.
Cum va arăta Crăciunul în acest an? De obicei, Crăciunul este o perioadă a bucuriei, însă în acest an este umbrită de această pandemie și Comisia Europeană a recomandat tuturor bisericilor să țină mai degrabă slujbe online decât să mai cheme credincioșii în lăcașurile de cult.
Părintele Francisc Doboș: ”E un Crăciun mai profund, de ce nu? Vom renunța la prea multă magie, ca să primim mai mult har, apropos de toată publicitatea din această perioadă.
Mă asociez cu părintele de la Cuj și spun că ne-am comportat exemplar. Nu este nevoie să ne refugiem doar în online. Foarte mulți dintre noi vor fi prudenți, categoriile vulnerabile, vârstnicii vor rămâne acasă- mama mea, pentru că tatăl meu a trecut la cele veșnice acum o lună, tot de Covid.
Pentru un creștin, chiar și această durere este trăită profund și în Dumnezeu. E un Crăciun ca acum 2.000 de ani, unde nu era loc neapărat pentru un fiu al lui Dumnezeu.
Poate că pandemia aceasta ne oblige să ne gândim la ceea ce contează, să ne regândim la rădăcinile spirituale.
Spuneți voi că vremurile ne oblige, din păcate, să rămânem mai mult în familie. Aș spune eu că ”din fericire”, este o altă cheie de lectură pe care o putem da, pentru că nu ne săturăm de cei dragi ai noștri.
Chiar dacă ne lipsesc prieteni, ieșirile afară, toate celelalte petreceri, de ce să nu transformăm această pandemie și să vedem tot ce ne poate oferi mai bun?”.
Ne vom putea bucura, alături de cei dragi, de la distanță, vom primi vestea nașterii Domnului la fel, cu aceeași bucurie, indiferent de aceste reguli și restricții?
Părintele Bogdan Ivanov: ”Eu cred că ar trebui să o privim cu mai multă bucurie și să avem inimile mai deschise, spre a ne da seama cât de importantă este această sărbătoare.
De fapt, la Crăciun, omenirea primește cel mai mare dar, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, care, de la bun început, și-a asumat condișia suferinței, a singurătății, a umilinței, a simplității, lucruri pe care cred că le putem descopri și noi acum.
În primul rând, cred că nu avem niciun motiv să trăim acest Crăciun ca surghiuniți. Chiar dacă nu vom putea face lucrurile cu care ne-am obișnuit până acum, le vom putea face în interiorul nostru mai bine și avem șansa să redescoperim acel Crăciun al simplității, al cumpătării, al armoniei pe care o putem regăsi în casele noastre și a comuniunii pe care o putem găsi totuși în biserică, pentru că din această ecuație nu putem exclude biserica, chiar dacă au fost recomandări ca slujbele să fie urmărite mai mult online.
Ne putem construi o adevărată sărbătoare în inimile noastre și, de ce nu, alături de toți, pentru că în biserică nu mai există distanțe, cu toții ne regăsim în rugăciunea plină de har care ne unește pe toți”.
Foarte mulți preoți au investit în această perioadă în tehnologie, tocmai pentru a participa la aceste slujbe online, dacă oamenii se tem să se ducă în biserici.
Francisc Doboș: ”Oamenii să țină legătura cu preotul lor, pe platformele din fiecare parohie, fie că este vorba despre rețelele de socializare, fie de site-uri dedicate în această privință, așa cum avem și la Catedrala Sfântul Iosif.
Întotdeauna alături de oameni, venim în întâmpinarea lor, pentru ca acest Crăciun să fie simțit și trait altfel, dar la fel de profund. Poate mai profund, pentru că ne lipsesc doar festivitățile obișnuite.
Va fi transmisă Sfânta Liturghie de la Vatican, dar mai apoi vom aveam două ore de concert transmis de televiziune și mulțumim PRO TV-ului- Andra, dacă ne vede- pentru că azi noapte eu am dormit două ore, încă mă țin pe picioare. Azi noapte am înregistrat acest concert pe care îl vom oferi României, un concert la care au participat foarte mulți artiști”.
Ce le transmiteți credincioșilor ortodocși care încă se tem, au rețineri să vină la biserică, la slujbă?
Părintele Bogdan Ivanov: ”Cel mai bine ar fi să-și cerceteze conștința și sufletul înainte să facă acest pas. Cu siguranță, întâlnirea cu biserica și cu cei din comunitatea lor, nu le va vătăma niciodată, nici sufletește și nici trupește.
Să se apropie cu toată inima de bucuria comuniunii din aceste zile de sărbătoare și să știe că numai așa putem trăi sărbătoarea cu adevărat, în duhul ei.
Și să nu uităm că, de fapt, noi nu comemorăm un eveniment ci redevenim contemporani cu Crăciunul de acum mai bine de 2.000 de ani. Suntem cu toții parte în această mare taină a întâlnirii omului cu Dumnezeu”.
Ce le recomandați și celor care se tem să deschidă ușa în aceste zile preoților care vin cu crucea din casă în casă, conform obiceiului?
Părintele Bogdan Ivanov: ”Cel mai bun antidot împotriva fricii este credința. Credința te ajută să nu te temi niciodată și, cu atât mai mult, când primești și un slujitor al Domnului și o veste a cuvântului lui Dumnezeu și acel dar al apei sfințite.
Să facă după conștiința lor și să privească, totuși, cu încredere spre viitor și spre faptul că Dumnezeu ne-a îngăduit această pandemie pentru a învăța probabil niște lecții, dar ne-a dat și putere să trecem împreună peste ea”.
Cum ar trebui să ne mai pregătim pentru aceste sărbători?
Francisc Doboș: ”Să știm că nu știm prea multe. Și atunci când știm că știm, devenim curioși, urechea noastră interioară se deschide spre un cuvânt spiritual”.