Cum a întins Dumitru Buzatu mâna la banii DNA-ului. Detalii despre șpaga primită de liderul CJ Vaslui

×
Publicitate

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost reținut, sâmbătă dimineață, după ce a fost audiat timp de aproximativ trei ore la sediul DNA Iași.

Politicianul a fost prins în flagrant, vineri seară, de procurorii DNA. Avea în portbagaj peste 1,2 milioane de lei - echivalentul a 250.000 de euro. Ar fi vorba despre o șpagă, în contul unui contract de lucrări.

La scurt timp, anchetatorii și-au făcut apariția la ferma pe care politicianul o deține într-o comună din Vaslui, iar perchezițiile au durat câteva ore.

Însoțit de anchetatori, Dumitru Buzatu a ajuns in jurul orei 22 la ferma sa din comuna vasluiană Zăpodeni. Potrivit unor surse judiciare, în aceeasi seară, președintele Consiliului Județean Vaslui fusese prins în flagrant de procurorii DNA, cu o sumă mare de bani asupra sa. Ar fi primit-o drept mită.

Banii, din fondurile DNA

Președintele CJ Vaslui ar fi primit pretinsa șpagă de 1.250.000 de lei în timp ce se afla la masă, într-un restaurant dintr-un complex piscicol din Vaslui. Însă, a fost ridicat de procurorii DNA aproximativ o oră mai târziu, chiar în momentul în care politicianul pornea spre casă.

Procurorii i-ar fi găsit banii în portbagajul mașinii.

Banii folosiți la flagrant provin din fondurile DNA și ar reprezenta - spun surse apropiate de anchetă - procentul de 10% pe care l-ar fi perceput Dumitru Buzatu în contul unui contract de lucrări, ce ar fi fost deja executate și achitate din fondurile publice ale CJ Vaslui.

La ferma unde au avut loc perchezițiile era prezent și fiul său, Tudor Buzatu, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. După cateva ore, Buzatu senior a fost dus la sediul DNA Iași pentru audieri.

Buzatu: „Am câteva lucruri, dar nu sunt un om bogat”

Nu este prima dată când Dumitru Buzatu este vizat de o anchetă DNA. În 2015, procurorii au descins la biroul său și la centrul de afaceri condus de fiul lui. Existau suspiciuni de delapidare a banilor europeni, într-un proiect de reabilitare a sistemului de canalizare, finanțat cu 160 de milioane de euro.

În ultimele trei decenii, Dumitru Buzatu a fost bugetar: parlamentar și președinte sau vicepreședinte de consiliu județean.

În 2019 - atunci când echipa „România, te iubesc!” a ajuns la Vaslui - Buzatu deținea un apartament, o casă și un spațiu comercial, potrivit declarației de avere de la acea vreme. Și, împreună cu soția Gabriela Crețu, peste 10 hectare de terenuri, în mare parte agricole.

Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui: Am câteva lucruri, dar nu sunt un om bogat. Bogăție înseamnă să ai conturi grase, să ai bani mulți. Am o mică fermă în care muncesc și eu.

Reporter: Ce le-ați răspunde celor care spun că un bugetar are afaceri.

Dumitru Buzatu: Le-aș recomanda să încerce.

Reporter: Dintr-un salariu de bugetar?

Dumitru Buzatu: Păi ferma se construiește foarte simplu.

La scurt timp după apariția informațiilor despre flagrant, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că Biroul Politic Național, convocat sâmbătă, la ora 10, va lua în discuție excluderea lui Dumitru Buzatu din partid.

Reporteri: Cătălina Vieru, Iulia Ciuhu, Ovidiu Oanță.

Articol recomandat de sport.ro
A dezvăluit relația cu Cristiano Ronaldo după nunta fotbalistului cu Georgina Rodriguez: ”E de prost gust!”
A dezvăluit relația cu Cristiano Ronaldo după nunta fotbalistului cu Georgina Rodriguez: ”E de prost gust!”
Citește și...
Incendiu violent într-o gospodărie din judeţul Suceava. Focul a mistuit o casă

Un incendiu violent provocat de un scurtcircuit a distrus o gospodărie din judeţul Suceava.

 

O eroare a drumarilor i-ar fi încurcat pe șoferii implicați în accidentul grav din Teleorman. Mărturiile localnicilor

Grav accident rutier în Teleorman. Două autocare și un TIR s-au ciocnit, iar doua dintre mașini au luat foc după impact.

Momentul în care un șofer teribilist intră într-o depășire periculoasă provoacă un accident. Două persoane au ajuns la spital

Dosar penal pentru un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Bacău, care a provocat un accident după o depășire neregulamentară.  

Recomandări
Dunărea a secat atât de mult încât bacurile nu mai pot circula. Pe alocuri apa ajunge până la genunchi

Seceta de pe Dunăre pune în pericol circulația cu bacurile. Mai mulți operatori au anunțat că au suspendat trecerile după ce nivelul apei a scăzut la un nou minim istoric.

Filmul „Nu e locul tău aici”, cu Adrian Văncică în rolul principal, marele câștigător al Festivalului de Film de la Locarno

„Nu e locul tău aici”, regizat de Florin Șerban, a câștigat la Festivalul Internațional de Film de la Locarno Leopardul de Aur/Marele Premiu, Premiul Europa Cinemas Label și o Mențiune specială pentru interpretare.

Paturi goale și cheltuieli uriașe în spitalele mici. În unele unități, peste 90% din venituri se duc pe salarii

Unul din 3 paturi pentru pacienții acuți rămâne neocupat în spitalele din România deși marile unități de urgență sunt frecvent supraaglomerate.