Fata de 13 ani a povestit cum a ajuns în locuința insalubră, alături de „Mănușă Albă”. Ce s-a întâmplat înaintea dispariției

×
Publicitate

Copila de 13 ani, dispărută în urmă cu o săptămână în Sighetu Marmației, le-a povestit, marți, anchetatorilor evenimentele din casa ororilor, după ce a ajuns în mâinile individului poreclit „Mănușă Albă”.

În prezența unui psiholog, fata a reușit cu greu să explice prin tot ce a trecut. Acum, bărbatul de 34 de ani, acuzat de act sexual cu un minor, urmează să ajungă în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Filmul tragicului eveniment

Anchetatorii au vrut să refacă traseul pe care fata, în vârstă de 13 ani, l-a făcut în ziua dispariției. Așa că, împreună cu ea, au plecat de la apartamentul copilei, prin oraș.

O parte din drum era deja cunoscută de polițiști. Camere de supraveghere înregistraseră deplasarea ei, pe câteva străzi și la o cafenenea de unde și-a cumpărat ceva. De aici i s-a pierdut urma.

Marți, fata le-a arătat anchetatorilor că a mers până la marginea localității, într-o zonă cunoscută sub denumirea Dealul Solovan. Un drum de aproximativ doi kilometri distanță de casă, pe care l-ar fi făcut singură. Aici s-ar fi întâlnit cu indivdul poreclit „Mănușă Albă”, pe care l-ar fi cunoscut prima dată pe rețelele sociale, potrivit surselor din anchetă.

Localnic:Îi singură, maică-sa e plecata în Italia. Nu trebuia să ajungă aici. Probabil a auzit de recompensă și a zis că banii ăștia ar fi bineveniți”.

Cum a început calvarul fetei

Potrivit surselor din anchetă, individul ar fi convins-o pe copilă să îi trimită poze compromițătoare și de aici ar fi începul calvarul, de la șantaj, la amenințarea că toți cunoscuții vor vedea imaginile. Acesta ar fi fost și motivul pentru care cei doi s-au întâlnit într-o zonă mai ferită, la periferie, spun anchetatorii. De aici, cei doi au mers spre locuința insalubră unde a și fost găsită copila, cu răni pe mâini și întinsă pe o saltea. Rămân, însă, multe semne de întrebare cu privire la ce s-a petrecut în tot acest timp.

Reprezentant al DGASPC Maramureș:Un reprezentant al instituției noastre a însoțit-o pe minoră atât la audieri, cât și la Medicină Legală. A fost instituită o măsură specială în regim de urgență”.

Potrivit celor de la protecția copilului, fata a vorbit cu greu despre ce s-a petrecut, lăsând încă multe semne de întrebare. Acum se află într-un centru și a transmis doar că este foarte speriată.

Lenke Iuhoș, psiholog: E foarte important să i se lase un pic de timp, să-și dea seama care este realitatea, în ce realitate a trăit în aceste zile și când se deschide persoana respectivă, atunci să se ia cu tact și cu înțelegere foarte bună, fără învinovățire, să se discute cu victima. Pot apărea tulburări emoționale foarte intense și ceea ce este un simptom specific traumei este frica. Frica de a nu păți ceva, de pericol”.

Părinții fetei sunt încă marcați de tot ce petrece. Au transmis doar mulțumiri întregii echipe care se ocupă de acest caz.

Mama copilei: Încă stresați și marcați de ultimele zile de evenimente. Sperăm să ne fie bine în curând și vă rog să aveți grijă de copiii dumneavoastră”.

Magistrații urmează să decidă acum dacă individul, acuzat de act sexual cu un minor, va sta în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Femeia găsită moartă în locuința incendiată a fost ucisă. Ucigașul a dat apoi foc casei, ca să își șteargă urmele

Crimă urmată de incendiere - este verdictul final al procurorilor în cazul femeii de 58 de ani din județul Mureș, găsită fără suflare în locuința cuprinsă de flăcări, în urmă cu aproape o săptămână.

Trei zile libere în plus pentru bugetari în anul 2024. Câte zile libere vor fi anul viitor

Salariații de la stat vor beneficia de trei zile libere în plus în anul 2024, pe lângă cele 17 sărbători legale.  

Un șofer a fost rănit după ce o bucată de gheaţă de pe prelata unei remorci a spart parbrizul maşinii în care se afla

Un tânăr de 21 de ani a fost rănit, luni, după ce pe maşina în care se afla a căzut o bucată de gheaţă desprinsă de pe prelata unei remorci şi i-a spart parbrizul.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Bilanț tragic. 65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele 8 luni din an, iar 244 au fost grav răniți

65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele opt luni din an, iar 244 au fost grav răniți. Bilanțul tragic arată cât de vulnerabili sunt în trafic, mai ales când viteza nu le mai lasă timp să evite impactul.