Astfel, spitalul are nevoie de încă 9 medici, însă poate angaja doar doi, atât cât a fost aprobat prin actul oficial. În afară de posturile pentru cei doi medici, au mai fost deblocate doar alte patru posturi: pentru un asistent medical, un brancardier, o infirmieră și o îngrijitoare, scrie News.ro.

Este nevoie de personal suplimentar în contextul în care spitalul este poziționat strategic, în apropierea litoralului, unde ajung foarte mulți turiști cu diverse urgențe medicale. Activitatea Secției de Pediatrie rămâne în continuare suspendată din cauza numărului insuficient de medici.

Managerul spitalului spune că cele două posturi aprobate pentru medici vor fi ocupate cu specialitățile considerate prioritare: medicina de urgență și pediatria.

Doar două posturi de medici au fost aprobate

„Solicitarea noastră, a Spitalului Municipal Mangalia, a fost pentru 32 de posturi – medici, personal medical auxiliar și personal nemedical – și am primit aprobare doar pentru 6 posturi: două de medici, unul de asistent medical și trei pentru personal auxiliar – un brancardier, o infirmieră și o îngrijitoare.

Nevoia era de un medic de medicină internă, un medic de boli infecțioase, un medic urgentist, un medic pediatru, un cardiolog – post pe care l-am scos de mai multe ori la concurs fără să fie ocupat – și un diabetolog. În total, aveam nevoie de aproximativ 9 medici. Ne-au fost aprobate doar două posturi, probabil din rațiuni bugetare, nu pot spune cu exactitate. Practic, acestea sunt posturi care s-au vacantat în această perioadă.

Cele două posturi le vom ocupa în funcție de priorități: medicul pediatru și medicul urgentist, pentru a putea acoperi gărzile”, a explicat managerul spitalului.

Spitalul Municipal Mangalia este una dintre principalele unități medicale la care ajung turiștii aflați pe litoral în caz de urgență. În sezonul estival, Unitatea de Primiri Urgențe înregistrează aproximativ 150 de prezentări în fiecare 24 de ore, spune Alina Dan.

În acest context, managerul afirmă că speră să poată angaja încă un medic urgentist, astfel încât echipa să ajungă la cinci specialiști, iar medicii existenți să își poată lua concediile fără a afecta activitatea.

În prezent, spitalul are doar patru medici de urgență, care lucrează în gărzi de câte 24 de ore.

„Urgența este supraaglomerată de turiști”

„Vara a fost foarte aglomerată în Urgență. Turiștii veniți în vacanță pe litoral, atunci când pățesc ceva sau au probleme de sănătate, nu vor să rămână internați. Preferă să vină, să fie evaluați, să primească un tratament rapid și să se întoarcă pe plajă sau la hotel. Practic, Urgența este supraaglomerată, în timp ce restul spitalului funcționează la nivelul obișnuit, cu pacienții din comunitatea locală. Avem în permanență între 120 și 140 de pacienți internați pe secții.

Urgența este cea care este supraaglomerată de turiștii aflați pe litoral și avem aproximativ 150 de prezentări în 24 de ore. Evaluările se fac în funcție de codurile de culoare și de gravitatea fiecărui caz. Unii vin înțepați de scoici, alții ajung cu probleme cardiovasculare.

Sunt doar patru medici la Urgență, care fac gărzi de 24 de ore. Sunt mult mai obosiți, concediile se amână, se scurtează sau se fragmentează. Este nevoie de încă un medic urgentist, pentru ca echipa să ajungă la cinci medici și oamenii să își poată lua concediile în mod normal, fără limitări. Așa, reușesc să plece doar o zi sau două”, a explicat Alina Dan.

Pediatria rămâne suspendată din lipsă de medici

După deblocarea celor șase posturi, cea mai mare provocare rămâne găsirea specialiștilor. Managerul spune că, de multe ori, concursurile organizate pentru ocuparea posturilor rămân fără candidați.

„Noi scoatem posturile la concurs. De foarte multe ori s-a întâmplat să le scoatem și să nu existe niciun candidat. Alteori au fost trei-patru candidați pe un singur post. Este foarte greu să găsești un medic de urgență.

Acum, la Pediatrie, situația este aceeași. Activitatea secției este suspendată. Avem doi medici care pot asigura doar opt gărzi pe lună, ceea ce înseamnă că doar opt zile pe lună putem asigura urgențele pediatrice. Situația este critică. Am făcut numeroase demersuri, iar pe perioada verii am oferit inclusiv cazare pentru medicul pediatru și familia acestuia, timp de trei luni, doar pentru a debloca situația. Nu am primit nici măcar un telefon”, a declarat pentru News.ro managerul Spitalului Municipal Mangalia.