Traseul lui Cristian Cioaca in primele ore de dupa eliberare. Cum l-a scapat de inchisoare noul Cod Penal
Cristian Cioaca a respirat, pentru prima data dupa un an si 3 luni aerul libertatii. Vineri, la ora 19:46, Cristian Cioaca a iesit pe poarta penitenciarului Colibasi.
Jurnalistilor nu le-a raspuns la nicio intrebare, iar de la personalul inchisorii si-a luat la revedere in stilul sau original. "Va pup. Pa, pa", le-a spus Cristian Cioaca. Cu doua ore inainte, cumnatul lui, impreuna cu o prietena, a venit sa-l astepte. Erau cu masina in care anchetatorii sustin ca fostul politist a transportat cadavrul sotiei sale.
"Am primit vestea foarte bine. Sa vedem ce interdictii are si apoi stabilim unde merge", a spus cumnatul lui Cristian Cioaca.
Alegeri 2024
11:05
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora. Câți români au votat până acum. Harta secțiilor de votare
10:04
De ce relațiile României cu Ucraina și Rep. Moldova s-ar putea înrăutăți după alegeri. Semnalul de alarmă tras de Politico
07:17
Ghidul alegătorilor români din diaspora. 950 de secţii organizate în străinătate sau prin corespondenţă
06:56
Țările în care s-au deschis cele mai multe secții de votare la alegerile prezidențiale din 2024
Cristian Cioaca a facut prima oprire la Politia din Pitesti, unde, de altfel, a si lucrat pana sa fie arestat. A anuntat ca merge la mama lui, in localitatea la Albota, unde se afla si copilul.
Dupa ce a semnat hartiile, Cristian Cioaca a plecat spre casa parinteasca, unde a poposit doar pentru o jumatate de ora. Apoi, si-a luat baiatul si s-a intors la Pitesti, la apartamentul sau, unde a ramas peste noapte. Cativa vecini abia asteptau sa-l vada.
"M-am bucurat nespus de mult. Baiatul meu e de aceeasi varsta cu a lui", spune o femeie.
In familia avocatei Elodia Ghinescu, insa, nu e deloc bucurie. Crina Radu, avocata familiei Ghinescu: "Este o solutie injusta, incorecta. Sa pui un om care si-a omorat sotia in libertate, dupa ce are in prima instanta condamnare de 22 de ani, este un lucru extrem de grav".
Cristian Cioaca, condamnat la 22 de ani de inchisoare pentru uciderea sotiei sale, avocata Elodia Ghinescu, a fost pus in libertate, dupa ce un complet al Curtii de Apel Pitesti i-a admis cererea de ridicare a arestului preventiv. Fiind executorie, in baza noilor modificari aduse Codului Penal, hotararea a fost pusa imediat in aplicare. Cristian Cioaca este incarcerat din decembrie 2012.
Prima instanta l-a condamnat deja pe Cristian Cioaca la 22 de ani de inchisoare, iar acum ar putea ramane in libertate cel putin pana pe 6 martie, cand are urmatorul termen in proces. Magistratii Curtii de Apel Pitesti ar putea pronunta atunci sentinta finala.
Initial, cei doi judecatori desemnati sa se pronunte asupra eliberarii lui Cioaca au decis unul in favoarea, iar celalalt impotriva cererii. A fost nevoie de un al treilea magistrat care sa incline balanta. Acesta a votat si el pentru eliberarea lui Cioaca. Interesant este ca, inainte, alte doua complete de divergenta se pronuntasera impotriva.
Desi trebuie executata, decizia privind eliberarea lui Cristian Cioaca nu este definitiva. Avocata familei Ghinescu a anuntat deja ca o va ataca la Inalta Curte de Casatie si Justitie dar, pana la luarea unei hotarari, fostul politist este liber.
Procesul in care Cioaca este acuzat de omor si profanare de morminte continua, insa, cu inculpatul sub control judiciar. Asta inseamna ca fostul politist va trebui sa respecte conditiile puse de instanta, ca de exemplu sa se prezinte in fata magistratilor ori de cate ori este citat, sa instiinteze autoritatile cu privire la schimbarea domiciliului si sa nu ia legatura cu martorii sau partile in proces.
CAZUL LUI CRISTIAN CIOACA, O PREMIERA PENTRU JUSTITIA DIN ROMANIA
Cristian Cioaca este unul dintre cele mai mediatizate personaje din Romania, iar pentru justitie, cazul sAu reprezinta din multe puncte de vedere o premiera. Procurorii il acuza ca si-a omorat sotia, pe avocata Elodia Ghinescu, dar nu au putut gasi cadavrul femeii. Cu toate acestea, au obtinut intr-o prima instanta condamnarea lui la inchisoare. Odata cu intrarea in vigoare a noului Cod Penal, Cristian Cioaca va astepta in libertate sentinta definitiva.
Problemele pentru Cristian Cioaca au inceput in august 2007, cand si-a dat sotia disparuta. Cateva zile mai traziu, cand criminalistii au intrat in apartamentul conjugal, au descoperit urme de sange.
Probele, dar mai ales tabloul criminalistic, n-au prea dovedit, insa, ca fostul politist ar fi avut frica de Dumnezeu. A aparut ipoteza unei crime, iar principalul suspect a fost considerat mereu Cioaca. Procurorii presupun ca Elodia ar fi fost ucisa si transata in apartamentul din Brasov. Apoi, Cristian Cioaca i-a ascuns cadavrul.
Marius Iacob, procuror: "Avem indicii temeinice ca si-a omorat sotia. E posibil sa fi ascuns cadavrul intr-un loc pe care noi nu avem cum sa-l identificam".
Fostul politist ar fi descoperit ca sotia sa are o relatie extraconjugala si de aici s-a iscat o cearta, apoi, sustin procurorii, s-a ajuns la crima. In apartamentul conjugal, dar si in masina celor doi soti, s-au descoperit urme de sange. In plus, intr-o rapa aproape de Poiana Brasov, s-au mai gasit si uniforma de politist a lui Cioaca, murdara de sangele Elodiei, o pereche de manusi cu urme de sange, cateva fotografii ale Elodiei si o sticluta cu parfum. Cioaca a sustinut mereu ca sotia sa, Elodia Ghinescu, traieste.
Desi nu exista cadavru, procurorii l-au arestat de mai multe ori Cristian Cioaca. In tot acest timp, fostul politist si-a pastrat zambetul care l-a consacrat. Sase luni a durat cercetarea judecatoreasca, iar Cristian Cioaca a fost condamnat in lipsa cadavrului.
"A inceput sa se faca dreptate, pentru ca probele au fost 100% adevarate", spunea atunci mama Elodiei.
Vineri, insa, conform noului Cod Penal, Cioaca a putut fi pus din nou in libertate.
DISPARITIA ELODIEI GHINESCU
Elodia Ghinescu, sotia lui Cristian Cioaca, a disparut de acasa la sfarsitul lunii august 2007. Cristian Cioaca, atunci politist la Politia din Arges, a anuntat disparitia acesteia abia in 5 septembrie 2007, la solicitarea sefei lui.
Anchetatorii au luat in calcul, din primele momente, varianta crimei in cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioaca, deoarece s-au gasit urme de sange in apartamentul celor doi soti si in autoturismul barbatului. Mai mult, in septembrie 2007, dupa doua saptamani de la disparitie, anchetatorii au gasit intr-o rapa haine avand pete cu sangele Elodiei.
In octombrie 2007, intr-o rapa langa Rasnov au fost gasite uniforma de politist a lui Cioaca, alte obiecte ale acestuia si ale Elodiei.
CONDAMNAREA LUI CRISTIAN CIOACA
Cristian Cioaca se afla in arest preventiv din 5 decembrie 2012, iar la sfarsitul lui ianuarie 2013 el a fost transferat la Penitenciarul Colibasi. Cristian Cioaca a fost trimis in judecata de catre procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru omor calificat si profanare de morminte, el fiind acuzat ca si-a ucis sotia, avocata Elodia Ghinescu, in august 2007. In 2 iulie, Cioaca a fost condamnat de Tribunalul Arges la 21 de ani de inchisoare pentru omor calificat si la doi ani de inchisoare pentru profanare de morminte, urmand sa execute, daca decizia ramane definitiva, 22 de ani de detentie. Sentinta instantei de fond a fost atacata cu apel de toate partile implicate, respectiv de Cristian Cioaca, de mama si fratele Elodiei Ghinescu, in calitate de parti civile in dosar, si de procurori.
Fostul politist a mai fost obligat, prin sentinta Tribunalului Arges, sa plateasca suma de 135.000 de lei cheltuieli judiciare catre stat si echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului sau minor Patrick, in calitate de parte vatamata. De asemenea, familia Ghinescu ar urma sa primeasca daune morale de 100.000 de euro, in timp ce fratele Elodiei, Robert Ghinescu, 50.000 de euro.
DETALII DIN DOSAR
Procurorii au aratat in rechizitoriul trimis instantei ca, in noaptea de 29 spre 30 august 2007, "pe fondul unor relatii conflictuale preexistente legate de un iminent divort generat de presupusele relatii extraconjugale ale sotilor, in timp ce se aflau in dormitorul matrimonial, discutiile au degenerat, context in care Cristian Cioaca i-a aplicat sotiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia".
Ulterior, Cioaca a dus trupul sotiei sale in cada baii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai usor, potrivit procurorilor. "Folosind o geanta de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumparase in timpul vacantei in Dubai, precum si perdeaua de dus din baia aferenta dormitorului (aceasta din urma fiind menita a impiedica eventualele scurgeri de sange), inculpatul Cioaca Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru in portbagajul autoturismului si le-a ascuns intr-un loc necunoscut. S-a constat si lipsa unor obiecte, precum: un cutit cu lungimea de 25-30 cm, doua prosoape, geanta de voiaj si perdeaua de dus", au notat procurorii in rechizitoriu. Anchetatorii au precizat ca in noaptea in care ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul minor al celor doi se afla in apartament.
Sursa: Pro TV
Etichete: eliberare, elodia ghinescu, Cristian Cioaca,
Dată publicare:
14-02-2014 17:19