37 de persoane au fost retinute in urma mitingului suporterilor craioveni din Piata Victoriei

×
Publicitate

Mai multi suporteri au fost retinuti, sambata, in urma unor incidente ce au avut loc in timpul mitingului din Piata Victoriei al fanilor echipei Universitatea Craiova, la care participa aproximativ 400 de persoane.

Purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat, sambata, pentru MEDIAFAX, ca 37 de persoane au fost retinute la mitingul din Piata Victoriei al suporterilor Universitatii Craiova, la care au participat si fani ai echipelor bucurestene.

"La mitingul din Piata Victoriei, la care au participat aproximativ 300 de suporteri ai mai multor formatii, care a fost insa organizat de suporterii Universitatii Craiova, au fost retinute 37 de persoane, care au fost conduse la sectiile de politie 2 si 4, pentru verificari si aplicarea sanctiunilor contraventionale. Pentru instigarea la violenta si tulburarea ordinii publice ei risca sanctiuni cuprinse intre 500 si 5000 de lei", a spus Georgian Enache.

Aproximativ 100 de suporteri ai echipelor Universitatea Craiova, Rapid, Dinamo si Steaua protesteaza, sambata, in Piata Universitatii, unde s-au deplasat din Piata Victoriei, unde au participat la un miting autorizat de Primaria Capitalei.

In Piata Victoriei au fost retinuti mai multi suporteri, in urma unor incidente in timpul mitingului ce a inceput la ora 16.00 si la care au fost prezente aproximativ 400 de persoane.

Suporteri au afisat mai multe bannere: "Craiova noastra niciodata nu o sa stii cat de mult te iubim si te purtam in suflet", "Stiinta va muri cand noi nu vom mai fi", "Mititelu groparul Craiovei", "Fotbalul romanesc fara dictatori natiunea asteapta", "Mititelu un sarac mincinos ne-a distrus", "Nu cedam si drept dovada ne mutam peluza-n strada", "Nasule fa-ti bagajul si sa cobori, ultimul mandat e adus de procurorii", "Mitica, pensia sa-ti fie pe adresa de la puscarie", "Sandu si Dragomir la ospiciu, Mititelu femeia lor de serviciu".

De asemenea, ei au scandat: "De Legea 4 nu ne e frica sa-ti dam la ... Mitica de la Liga", "Mitica la puscarie", "Stiinta nu moare", "Pleaca brutare", "Mircea Sandu esti o mizerie", "Pe Sandu si Dragomir sa-i vedem la cimitir", "Romania stat politienesc", "Ole ola refuzam dictatura", "Toata lumea stie, ne conduce SIE", "O dorinta sincera, Romania libera", "Cea mai proasta loterie este la Jandarmerie".

La 45 de minute dupa ce a inceput mitingul pe care fanii Craiovei il anuntasera ca fiind pasnic, un suporter al Universitatii a fost evacuat din randul celorlalti participanti.

Imediat s-a creat o ambuscada, iar dupa cateva imbranceli intre fortele de ordine si suporteri, jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene si i-au dispersat pe majoritatea fanilor din Piata Victoriei. Mai multi fani au fost retinuti si urcati in dubele Jandarmeriei. Dupa aproximativ un sfert de ora, in Piata Victoriei au revenit aproximativ 100 de suporteri, care au continuat protestul.

Unul dintre cei retinuti este fiul ofiterului de presa al Universitatii Craiova Vicentiu Neagoe, Vlad. Acesta a fost batut de jandarmi, tras de par in drum spre duba si i s-au pus catusele.

Andrei Florin, membru al Asociatiei Suporterilor Romani din partea clubului Dinamo, a declarat ca jandarmii au inceput sa ii bruscheze pe fani in momentul in care au strigat "Pleaca Traiane".

In Piata Victoriei au fost aduse patru autocare cu care fanii Universitatii au venit de la Craiova, o parte dintre ei s-au urcat in ele, insa alti 50 de fani vor sa mearga spre Piata Universitatii, iar jandarmii s-au pus pe doua randuri incercand sa ii impiedice sa mearga in directia respectiva.

Reprezentantul Jandarmeriei, Cosmin Pana, a declarat ca din primele informatii 15 persoane ar fi fost duse la sectie pentru investigatii.

Sustinatorii echipei oltene, alaturi de fani dinamovisti si rapidisti, protesteaza fata de dezafilierea Universitatii Craiova si fata de Legea 4 (legea privind prevenirea si combaterea violentei pe stadioane).

Fanii olteni mai au programat un miting de protest in data de 8 aprilie, la Craiova.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
60505354
Traficul pe Valea Oltului a fost blocat timp de 2 ore. Doi morti dupa ce s-au rasturnat cu un TIR

Accident cumplit pe drumul national 7. Doi barbati au murit, dupa ce soferul unui TIR n-a mai tinut in frau mastodontul incarcat cu 13 tone de marfa si, intr-o curba periculoasa, s-a rasturnat. Si el si colegul lui s-au stins pe loc.

60561482
Copil de 6 ani, sfasiat de caini. Medicii legisti incearca sa afle daca animalele au stapan

Moartea este infricosatoare, insa uneori, chipul ei e cu adevarat monstruos. Asa i s-a aratat si unui sarman copil din Suceava, pe care l-au mancat astazi cainii, pe o pasune de la marginea satului.

60561417
Mihail Boldea: "Imi caut bilete sa revin in tara. E circ ce li se intampla tatalui si fratelui meu"

Procurorii DIICOT au instituit sehestru asigurator pe doua apartamente si patru terenuri din Galati ale lui Boldea. De asemenea, procurorii au mai pus sechestru si pe banii din patru conturi, pe alte imobile instrainate de acesta fratelui si tatalui sau.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.