Șapte angajaţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, dintre care trei cu funcţii de conducere, sunt cercetați pentru neglijenţă, după ce 150 de studenți au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au mâncat la cantina instituției.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă, vineri, finalizarea raportului în urma verificărilor făcute de Corpul de Control al ministrului la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, după ce, luna trecută, aproape 150 de studenţi ai acestei unităţi au acuzat simptome digestive ca urmare a faptului că au mâncat la cantina unităţii, scrie News.ro.
Controale au scos la iveală nereguli privind activitatea cantinei.
„Cauzele posibile pentru apariţia evenimentului epidemiologic, potrivit specialiştilor în sănătate publică, sunt: contaminarea unor alimente prin vectori (insecte), prin contactul direct al unui aliment preparat termic cu unul nepreparat termic, derularea altor activităţi decât cele de servire a mesei în sălile de masă, păstrarea alimentelor la temperatura camerei pentru o perioadă mare de timp, neaplicarea şi nerespectarea normelor de protecţie igienico-sanitară în unităţile de servire a mesei. Ofiţerii Corpului de Control au reţinut faptul că activitatea din blocul alimentar s-a desfăşurat concomitent cu lucrările de reabilitare şi modernizare începute în anul 2022, iar în sălile de mese s-au derulat cursuri şi alte activităţi administrative, aceste aspecte fiind de natură să afecteze siguranţa igienico-sanitară a obiectivului. S-a stabilit, totodată, că personalul cu atribuţii în acest sens nu a urmărit starea de sănătate a persoanelor ce îşi desfăşoară activitatea în blocul alimentar”, sunt concluziile Copului de Control al ministrului de Interne.
Verificările au arătat de asemenea că incidentul în care au fost implicaţi zeci de studenţi care s-au îmbolnăvit „nu a fost raportat corespunzător, pe cale ierarhică, în conformitate cu actele normative incidente”, iar activitatea personalului de serviciu a fost realizată necorespunzător.
„Conducerea unităţii a manifestat lipsă de interes în privinţa organizării şi aplicării sistemului de control intern managerial”, este una dintre concluziile verificărilor.
În urma controalelor, s-au dispus măsuri privind răspunderea disciplinară şi măsuri de remediere a neregulilor.
Astfel, MAI anunţă declanşarea cercetării prealabile faţă de trei persoane care au deţinut sau deţin funcţii de conducere în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi faţă de patru persoane cu funcţii de execuţie, pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv neasigurarea îndeplinirii şi respectării normelor igienico - sanitare pentru desfăşurarea activităţilor la nivelul unităţii şi manifestarea de lipsă de interes în privinţa exercitării sistemului de control intern managerial, precum şi nerespectarea procedurilor de raportare pe cale ierarhică a incidentului.
În ceea ce priveşte remedierea neregulilor, Corpul de Control a identificat „necesitatea elaborării şi îmbunătăţirii unor reglementări pe linie de comunicare instituţională, raportare ierarhică, proceduri de lucru şi revizuirea cadrului normativ intern privind circuitul documentaţiei şi activităţile de urmat pentru autorizare/avizare sanitară şi exercitarea controlului în acest domeniu” şi a dispus realizarea demersurilor pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale la nivelul Academiei de Poliţie, revizuirea procedurilor privind avizarea autorizaţiilor sanitare, pentru simplificarea circuitului şi urmărirea finalităţii demersurilor precum şi acţiuni pentru îndeplinirea condiţiilor de funcţionare a cantinei studenţilor, cu respectarea legislaţiei pe linie sanitară.
La scurt timp de la aceste evenimente, rectorul Academiei, Claudiu Chindriş, a fost demis iar instituţia a anunţat trecerea la cursuri în format online.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Producătorul de arme german Rheinmetall a anunţat vineri că a încheiat un contract cu guvernul României în vederea modernizării sistemelor de apărare antiaeriană ale ţării, transmite DPA.
Cererea de strămutare a procesului lui Dan Diaconescu, judecat pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi folosire a prostituţiei infantile în formă continuată, a fost respinsă vineri, de către Curtea de Apel Constanţa.
Rusia a pierdut Ucraina pentru totdeauna ca rezultat al războiului şi nu va fi capabilă să-şi atingă obiectivele militare în pofida unui efort masiv al armatei sale făcut după invadarea Ucrainei în februarie anul trecut.
Sunt ultimele ore din vacanța mare pentru trei milioane de copii, de la doi la 19 ani înscriși la creșă, grădiniță și școală. De luni, educatorii, învățătorii și profesorii lor îi așteaptă odihniți la cursuri.
Fondurile de pensii private ale românilor au ajuns să administreze sume uriașe, iar o parte importantă din acești bani finanțează statul. Peste 157 de miliarde de lei din Pilonul II și Pilonul III sunt investite în titluri de stat.
„Situația pe care o avem de rezolvat nu e deloc simplă, dar orice dialog este util”, le-a declarat Vladimir Putin emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe care i-a primit sâmbătă.