Continuă audierile martorilor la tragedia de la Victor Babeș. Ce spun rudele victimelor

×
Publicitate

Au continuat audierile celor care au fost martori la tragedia de la Spitalul Victor Babeș, unde trei bolnave de Covid-19 au murit în TIR-ul ATI, din curtea unității sanitare.

Polițiștii au început și percheziția informatică, de la care așteaptă răspunsul la cea mai importantă întrebare: a fost o defecțiune tehnică sau o eroare umană? Deocamdată, o asistentă și patru angajați de la departamentul tehnic au dat explicații în fața anchetatorilor.

Florentina Romanescu este una dintre asistentele de la spitalul Victor Babeş care s-ar fi ocupat la un moment dat de cei opt pacienţi internaţi în TIR-ul de terapie intensivă mobilă.
A ajuns la audieri la 9 şi jumătate şi după o oră a părăsit birourile de la Serviciul Omoruri. Au urmat patru angajaţi de la departamentul tehnic al spitalului.

Un alt pas important în această anchetă este percheziţia informatică, pe care anchetatorii au demarat-o la două zile de la tragedie. Din TIR-ul de terapie intensivă mobilă a fost ridicat suportul de stocare a datelor informatice. Cu alte cuvinte, softul care monitoriza întreaga aparatură din interior, inclusiv pe cea de oxigen, care s-a defectat.

Urmează verificarea aparaturii, la care vor participa specialişti din cadrul Inspecţiei de Stat care se ocupa de Recipientele sub Presiune, dar şi din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.

Între timp cei ce au pierit sunt plânşi de cei dragi. Soţul şi fetele uneia dintre victime sunt bolnavi de COVID-19 şi nu pot participa la înmormântare, pentru că sunt internaţi.

Gheorghe Ștefania, sora uneia dintre victime: "Poate mai trăia, era ea bolnavă, dar poate mai trăia... Nu poţi să iei viaţa unui om aşa.... O amărăciune mare! Că a băgat-o în TIR şi a murit acolo. A murit în TIR, asfixiată. Pentru ce?!?"

Ginerele uneia dintre victime: "Singura speranţă a mea este că moartea lor să inspire şi să facă în aşa fel încât să se perfecţioneze unităţile de ATI şi spitalele."

La Serviciul Omoruri şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti cercetările continuă în rem pentru ucidere din culpă. Asta înseamnă că deocamdată procurorii vizează doar fapta. Rămâne de văzut dacă în urma audierilor, ancheta va scoate la iveală unul sau mai mulţi vinovaţi.
 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62178481
Florin Cîțu: Suntem tot mai aproape de revenirea la normalitate. România, pe 4 în UE privind persoanele dublu vaccinate

Premierul Florin Cîţu a afirmat, miercuri, că România este "tot mai aproape de revenirea la normalitate", precizând că ţara noastră ocupă locul 4 în topul ţărilor din UE privind persoanele vaccinate anti-COVID cu ambele doze.

62135741
Programul „Noua Casă” animă piața imobiliară în marile orașe. Care sunt cele mai căutate locuințe

Programul „Noua Casă”, lansat recent, animă piața imobiliară în marile orașe. Cei mai mulți care caută să își cumpere o locuință sunt tineri căsătoriți, la început de carieră.

62184799
Cum a apărut viața pe Pământ. Fenomenul de la care ar fi pornit totul

Unul dintre marile mistere pentru ştiinţă este legat de apariţia vieţii pe Pământ din "supa primordială" de elemente şi compuşi chimici. Un nou studiu susține ipoteza că fosforul, element de bază al vieţii, a fost eliberat sub acţiunea fulgerelor.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.