Condiția pusă de Rusia pentru o întâlnire între Putin și Zelenski

62248418
AFP

Rusia a insistat miercuri că este dispusă să organizeze un summit între preşedintele Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, însă doar dacă va duce la un acord de pace între cele două părți, relatează agenția de presă EFE.

"Preşedintele nostru a declarat în repetate rânduri că nu ar avea nimic împotriva unei astfel de întrevederi. Totuşi, astfel de întâlniri nu ar trebui să aibă loc doar de dragul întâlnirii. Trebuie să se ajungă mai întâi la un acord", a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, după întâlnirea de miercuri la Moscova cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu.

Un summit între cei doi preşedinţi ar trebui să devină un contact la vârf pentru încheierea acordurilor convenite în cadrul negocierilor dintre delegaţiile celor două ţări, a spus Serghei Lavrov, potrivit oficiosului rusesc Izvestia.

Lavrov a acuzat autorităţile ucrainene că cer negocieri şi întâlniri fără a fi dispuse să perfecteze vreo înţelegere, conform EFE.

Ministrul rus a denunţat că Ucraina a refuzat până acum să respecte Acordurile Minsk, convenite în 2015, destinate să pună capăt conflictului militar dintre separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei şi guvernul central de la Kiev, deşi aceste acorduri au fost anulate prin invazia Rusiei în Ucraina.

"Au spus că îşi vor respecta promisiunile, dar nu au făcut-o. Am învăţat lecţia. Preferăm să avem discuţii concrete", a spus Lavrov, care a amintit că în prezent între Moscova şi Kiev se poartă negocieri prin videoconferinţă.

Anterior, şeful diplomaţiei ruse lăsase să se înţeleagă că aceste discuţii "sunt aproape" de un acord cu Ucraina privind garanţiile de securitate pe care le cere Moscova.

În conferinţa de presă susţinută după întâlnirea cu Cavusoglu, Lavrov a insistat că obiectivul Moscovei continuă să fie demilitarizarea Ucrainei.

Ministrul turc de externe a afirmat din nou disponibilitatea ţării sale de a organiza un summit între Putin şi Zelenski.

"Liderii trebuie să ia decizii atunci când se ajunge la un consens. În acest moment, am dori să organizăm o astfel de întâlnire. Le-am spus şi ucrainenilor", a spus Cavusoglu, care se va întâlni joi la Kiev cu ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba.

Dar cum a relatat Izvestia, Lavrov a declarat că la întrevederea sa cu omologul său turc nu a fost discutată o posibilă întâlnire între Putin şi Zelenski.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62248416
Lista cerințelor Ucrainei pentru SUA: Sisteme antiaeriene, drone kamikaze și elicoptere
Ucraina a întocmit o listă privind asistența militară și tehnologică pe care încă o mai solicită guvernului SUA.
62246394
Ucraina susține că a ucis al 4-lea general al Rusiei, în timpul atacului de la Mariupol
Ucraina susține că a ucis încă un general rus, al patrulea de la începutul invaziei de luna trecută.  
62246713
Avertisment OMS: Pandemia este revigorată de subvarianta BA.2 a Omicron şi relaxarea restricţiilor
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a manifestat miercuri îngrijorarea faţă de înmulţirea din nou a cazurilor de COVID-19 în lume, potrivit Agerpres.