Comisarul-șef Mircea Rus a fost reținut de procurorii DNA. De ce este acuzat fostul șef al IPJ Cluj

62203257

Mircea Rus, fostul șef al IPJ Cluj, a fost reținut de procurorii DNA într-un dosar de abuz în serviciu, alături de mai mulți subordonați.

Comisarul-șef Mircea Rus este acuzat că ar fi menținut ilegal pe funcție un subordonat, care ar fi beneficiat astfel de mai mulți bani la salariu. Procurorii DNA l-au reținut joi și au început urmărirea penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Comisarii-șefi Sorin Daniel Graur, adjunctul șefului IPJ, și Paula Ioana Bob, șefa Serviciului Resurse Umane, sunt cercetați pentru complicitate la aceeași infracțiune.

Comisarul șef Elek Marton, șeful Poliției Dej, este cercetat și el pentru abuz în serviciu, purtare abuzivă, instigare la fals intelectual și complicitate la abuz în serviciu, transmite DNA într-un comunicat.


„Potrivit anchetatorilor, în perioada mai - iunie 2021, suspectul Rus Mircea Ion, șeful IPJ Cluj ar fi dispus cu încălcarea prevederilor legale împuternicirea suspectului Marton Elek la conducerea Poliției Municipiului Dej, pentru a treia oară consecutiv, în scopul obținerii de către acesta din urmă a unui folos atât patrimonial constând în drepturile salariale aferente funcției pentru care a fost împuternicit cât și nepatrimonial constând în numirea sa într-o funcție de conducere.
În demersul său, suspectul Rus Mircea Ion ar fi beneficiat și de ajutorul celorlalte persoane cercetate în prezenta cauză, care au realizat acte specifice procedurilor de mutare și de împuternicire în funcție, cunoscând caracterul nelegal al acestora”
se arată în comunicatul DNA.

Ce ar fi făcut șeful Poliției Dej

Fapte asemănătoare îi sunt imputate și șefului Poliției Dej, au mai stabilit procurorii.

„În intervalul iunie - septembrie 2022, suspectul Marton Elek, în calitate de șef al Poliției Municipiului Dej, i-ar fi solicitat telefonic în repetate rânduri ofițerului de serviciu din subordine, să-l ponteze în registrul de ore suplimentare, în zilele de sâmbătă și duminică, cu motivația că ar fi fost planificat de serviciu „din partea conducerii”, în condițiile în care acesta nu s-a prezentat la locul de muncă. Consecințele acestor demersuri ar fi fost întocmirea în fals a unor înscrisuri oficiale privind efectuarea orelor de muncă suplimentară de către lucrătorii de poliție, urmată de obținerea de către suspectul Marton Elek a unor beneficii necuvenite (plata drepturilor salariale sau oferirea zilelor libere de compensare pentru orele suplimentare lucrate).”

Mai mult, „în intervalul august 2020 - septembrie 2022, suspectul Marton Elek, în calitatea menționată mai sus, în repetate rânduri, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a adresat expresii jignitoare lucrătorilor de poliție din cadrul Poliției Municipiului Dej și din cadrul Secției Rurală de Poliție Dej” arată sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62297205
Rezerviștii chemați de Armata Română se împiedică de noua tehnică militară. Ce probleme au întâmpinat în poligon

Armata Română vrea să afle pe câți rezerviști se poate baza. În două județe din Oltenia, o parte dintre aceștia au fost chemați la unitățile militare ca să participe la un exercițiu de mobilizare.

62295885
Eurovision 2023. Care sunt țările participante

Ţările care vor participa la Eurovision 2023 au fost anunţate.

62297208
Războiul de la graniță ține în alertă Armata Română. Structurile de elită au început antrenamente intense

Cu un război tot mai complex la graniță, Armata Română își pregătește intens structurile de elită.  

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.