Comandant din Jandarmerie, reținut și acuzat de cămătărie și șantaj

×
Publicitate

Un comandant din Jandarmerie a fost reţinut de procurorii DIICOT sub acuzaţia de cămătărie şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Alături de el este cercetat în acelaşi dosar şi un fost ofiţer al Direcţiei de protecţie internă din cadrul MAI. Acesta a fost plasat sub control judiciar.

Marian Corcodel este acuzat de cămătărie şi şantaj, el urmând să fie prezentat judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare pentru 30 de zile.

Potrivit unor surse judiciare, un alt angajat al Jandarmeriei va fi cercetat sub control judiciar sub aceleaşi acuzaţii.

Procurorii DIICOT au făcut joi dimineaţă percheziţii care au vizat un grup infracţional specializat în camătă şi delapidare. Acţiunea DIICOT s-a desfăşurat la 12 imobile din Bucureşti şi din Ilfov, şapte dintre acestea fiind sediile unor instituţii publice.

"La data de 03.08.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul M.A.I. – I.G.P.R. –D.C.C.O. au efectuat un număr de 12 percheziţii imobiliare (din care 7 la sediile unor instituţii publice) pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de camătă, delapidare şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet", anunţa instituţia.

Conform DIICOT, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2011 şi până în prezent, mai multe persoane din cadrul Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române, au constituit un grup infracţional organizat, acordând cu împrumut, în mod repetat, diverse sume de bani unor debitori, percepând dobânzi considerabile.

De asemenea, membrii grupului sunt acuzaţi că şi-au însuşit fără drept bunuri şi valori aparţinând unităţii din cadrul căreia făceau parte.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61901925
Patru răniți, după ce s-au răsturnat cu microbuzul. ”Puteau să fie morți”
Patru bărbaţi din judeţul Dâmboviţa au fost la un pas de moarte, după ce un microbuz de marfă s-a răsturnat în poarta unei gospodării.
61901911
Mistreții au băgat frica într-o comună din Gorj
Mistreţii fac prăpăd în această perioadă în multe sate din Gorj.
61901910
Cinci răniți în Bistrița-Năsăud, după ce un șofer nu s-a asigurat
Neatenţia unui şofer de 43 de ani a fost cât pe ce să provoace o tragedie de proporţii.