Cod portocaliu de inundații în șapte județe. Unde se așteaptă chiar și 70 de litri pe metrul pătrat

×
Publicitate

Ploile nu contenesc până vineri, în jumătate de ţară, iar meteorologii au emis chiar un cod portocaliu, pentru 7 judeţe din vestul ţării.

 

Specialiştii sunt îngrijoraţi şi că stratul de zăpadă din zonele montane ar putea să se topească brusc.

E o situaţie deosebită, pentru că meteorologii preconizează că aceste ploi vor topi la altitudini de 1700-1800 de metri stratul de zăpadă, care măsoară între 15 şi 140 de cm. Iar asta înseamnă că vorbim de o acumulare de apă foarte mare într-un timp foarte scurt.

De aceea avem cod portocaliu de inundații, nu doar în Banat şi Crișana, dar şi în aproape tot lanţul muntos. În unele zone vor cădea 70 de litri de apă pe metru pătrat.

Se adaugă şi ce rezultă din topirea stratului de zăpadă. Mai mult, şi codul galben de vreme rea, care ar fi trebuit să expire ieri la ora 23, a fost prelungit până vineri la ora 11.

Aşadar, în următoarele 40 ore ar trebui să ne aşteptăm la ploi bogate, vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Temperaturile vor scădea şi ele brusc pe timpul nopţilor, iar meteorologii anunță în Bucureşti între 9 şi 12 grade.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62190895
Copiii au fost derutați în prima zi de școală fizică. A fost un 15 septembrie autentic, la jumătatea lui mai

A fost un 15 septembrie autentic, miercuri, în oraşele în care s-au întors copiii la şcoală.

62190909
Inundații devastatoare în vestul țării. O casă modulară a fost luată pe sus de viituri

Este prăpăd în vestul țării, unde pe patru râuri au fost depășite cotele istorice.

62190877
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs explozia de la fabrica de pavele din Vâlcea, unde 2 muncitori au murit

O explozie violentă a curmat miercuri, în câteva secunde, două vieți. S-a întâmplat la o firmă din Vâlcea, unde se prepară amestecuri bituminoase.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.