Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală

×
Publicitate

Douăsprezece județe vor fi vineri, 6 iunie, sub un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, iar zone din Transilvania, Muntenia și Moldova vor fi sub Cod galben, potrivit ANM.

Conform prognozei de specialitate, Codul portocaliu va fi valabil între orele 12:00 - 23:00, în județe din Oltenia, nordul Moldovei și local din zona Carpaților Meridionali și Orientali. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, vijelii puternice (rafale de 70 - 90 km/h) și grindină de medii și posibil mari dimensiuni.

Furtuni ANM

De asemenea, în intervale scurte de timp (de până la trei ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor de 40 - 50 l/mp și izolat de peste 60 l/mp.

Județele care se vor afla sub incidența Codului portocaliu sunt: Suceava, Botoșani, Neamț (parțial), Bacău (parțial), Prahova (parțial), Dâmbovița (parțial), Argeș (parțial), Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj și Mehedinți.

În același timp, vineri, în intervalul ora 12:00 - 23:00, va fi în vigoare un Cod galben de vreme instabilă în jumătate din țară.

Astfel, în Banat, vestul, sudul și estul Transilvaniei, vestul și nordul Munteniei și centrul Moldovei vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (rafale în general de 50 - 70 km/h) și pe alocuri căderi de grindină.

Cantitățile de apă ce se vor acumula în intervale scurte de timp vor fi de 15 - 25 l/mp și pe arii restrânse de peste 30 - 40 l/mp.

Vreme caniculară în București, cu maxime de 33 de grade, vineri, sâmbătă și duminică

Vremea prognozată de către meteorologi pentru zona Municipiului București, în acest weekend, va fi caniculară, cu valori maxime de temperatură ce vor ajunge la 33 de grade.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vineri, între orele 12:00 - 21:00, vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului va fi ridicată. Temperatura maximă va fi de 32 - 33 de grade.

De asemenea, pe parcursul zilei de sâmbătă (orele 12:00 - 21:00), în Capitală, vremea se va menține călduroasă, disconfortul termic va fi ridicat, iar ITU se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31 - 33 de grade.

Duminică, 8 iunie, în intervalul orar 12:00 - 21:00, regimul termic va continua să fie unul ridicat.

Cerul va fi mai mult senin ziua și variabil noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Maxima termică a zilei va oscila între 32 și 33 de grade, potrivit sursei citate.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62549535
Vremea azi, 6 iunie. Val de caniculă în vest. Zonele în care urmează ploi torențiale și grindină

Vineri avem încă o zi foarte caldă și un disconfort termic ridicat pe partea vestică și pe spații mai mici în sudul și în centrul țării. Cel mai cald o să fie în Banat și în Crișana, pe unde se ating 35 de grade.

62542155
ANM: Mai a fost a cincea mai cea mai rece lună din istoria măsurătorilor meteorologice și a patra cea mai ploioasă lună

Ultima lună din primăvara anului 2025 este a cincea mai cea mai rece lună din istoria măsurătorilor meteorologice, cu abatere termică negativă de minus 2,2 grade Celsius.

62482846
Cod roşu de ploi torenţiale în zone din trei judeţe, joi după-amiază. Avertismentul ANM

Mai multe zone din judeţele Argeş, Prahova şi Dâmboviţa se află sub avertizare nowcasting Cod roşu de averse torenţiale până la ora 17:30, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.