Grupul francez a anunțat vânzarea operațiunilor locale către Pavăl Holding, într-o tranzacție evaluată la peste 800 de milioane de euro – una dintre cele mai mari din comerțul românesc. Potrivit specialiștilor, dacă va fi finalizată, mutarea marchează o schimbare majoră în retail.

După mai multe luni de tatonări, grupul francez Carrefour anunță vânzarea magazinelor sale din România către Pavăl Holding, deținut de frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii rețelei de bricolaj Dedeman.

Corespondent PRO TV: „Valoarea tranzacției care ar urma să se încheie în a doua jumătate a acestui an, se bazează pe o evaluare a companiei Carrefour în România de aproape 823 de milioane de euro. Vorbim așadar de una dintre cele mai mari tranzacții din comerțul românesc. Carrefour România înseamnă acum o rețea de aproape 500 de unități comerciale, de la hipermarketuri până la magazine mai mici, de proximitate”.

Într-un comunicat, președintele Carrefour spune că vânzarea afacerii din România vine după ce grupul a decis să facă o revizuire a portofoliului încă de anul trecut.

Citește și
Lufthansa va anula 20.000 de zboruri pe distanţe scurte până în octombrie pentru a economisi combustibil

Bogdan Belciu, specialist în retail: „Mulți retaileri internaționali se confruntă cu provocări pentru că scăderea puterii de cumpărare nu este doar în România. Și atunci, în acest context, retailerii internaționali încearcă să-și focalizeze afacerile în zonele în care au cel mai mult potențial. Este o tranzacție emblematică, pentru că practic arată relevanța unui lanț care va fi eminamente românesc, retailul românesc. Acum poate vedem începutul unei tendințe de reversare, de revenire a retailului românesc în forță”.

Carrefour a adus primul hipermarket pe piața noastră în 2001. Oamenii s-au înghesuit la deschidere pentru că era un magazin pe care îl mai văzuseră doar în filme. Ani buni, francezii au avut o creștere spectaculoasă și s-au impus ca lideri în comerț. În ultimul deceniu însă lucrurile nu au mai urmat această tendință, iar anul trecut vânzările au fost de 2,8 miliarde de euro.

Cine sunt frații Pavăl

Pentru afacerile fraților Pavăl, preluarea Carrefour este un pas strategic pentru holding - consolidarea capitalului românesc, potrivit unui comunicat.

Frații Pavăl, cunoscuți ca doi antreprenori discreți, au reușit în 30 de ani să ridice un imperiu. Au pornit cu un magazin de bricolaj în Bacău, iar acum au 65 în toată țara, cu peste 10.000 de salariați. Au afaceri și în alte sectoare - imobiliare, ospitalitate și energie.

Conform revistei Forbes, sunt în fruntea topului celor mai bogați români. Dragoș Pavăl, de 59 de ani, are o avere estimată la 2,2 miliarde de dolari, în vreme ce fratele său mai mic, cu doi ani, Adrian Pavăl, este cotat la 1,5 miliarde, în aceeași monedă.

Nu sunt singurii antreprenori români care au anunțat tranzacții importante.

Omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, cunoscut mai ales pentru construcția de autostrăzi, a cumpărat combinatul siderurgic de la Oțelu Roșu, iar recent pe cel de la Hunedoara.

Christian Năsulea, profesor de economie: „E un semnal pozitiv foarte important. Trebuie să înțelegem că avem perspective foarte bune și că putem să facem mult mai multe lucruri cu capital românesc și de plan local. Aceștia pot fi proprii lor clienți importanți pentru afacerile pe care le preiau în zona siderurgiei pentru că au nevoie de produse din această zonă în activitățile pe care deja le desfășoară de foarte multe vreme”.

Umbrărescu a depus ofertă și pentru combinatul de la Galați.